"La cei 1,70 metri ai sai, Putin are o inaltime sub medie, dar, cu personalitatea sa de individ dur, face tot ce poate ca sa proiecteze o imagine iesita din comun. (...) El incearca sa ne faca sa-l respectam, sa tratam Rusia ca si cum ar fi inca o putere mondiala importanta, ca si cum ar fi mult mai inalta de 1,70 metri. In numele acestei politici defensive, el se foloseste, fara indoiala, de tactici agresive, dar asta nu inseamna inceputul renasterii sovietice si nici tariste – este un strigat furios si disperat in gol, o ultima tentativa de a nega istoria, de a pretinde ca epoca superputerii ruse nu s-a incheiat." scrie Mark Galeotti in a sa "We need to talk about Putin. Why the West gets him wrong"[2]
Nimanui nu-i poate scapa simbolismul intalnirii de miercuri, 16 iunie, dintre Joe Biden si Vladimir Putin de la Villa La Grange de pe tarmul lacului Geneva, la ceva mai bine de 35 de ani dupa istorica intalnire dintre Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov, in plin Razboi Rece, atunci cand nimic nu parea sa anunte ca intre Statele Unite si Uniunea Sovietica poate fi loc de dialog si de concesii. Ce a urmat se stie si este exact motivul pentru care acordul Casei Albe si al Kremlinului pentru un nou meeting la cel mai inalt nivel in Geneva, pe fondul relatiilor tensionate actuale, nu poate fi decat incarcat de semnificatii ce raman sa fie deslusite in viitor.
Joe Biden a traversat Atlanticul pentru un turneu european de cateva zile - cu o Reuniune G7 in Golful Carbis din Cornwall plina de calde momente informale si o agenda a Reuniunii NATO de la Bruxelles extrem de densa, in urma careia a rezultat un comunicat comun in 79 de puncte - ce se va incheia extrem de sugestiv, indiferent cum vor suna declaratiile si comunicatele oficiale ulterioare, cu o reuniune tete-a-tete intre Joe si Biden ce nu poate fi, nu are cum sa fie, doar una formala; ambii lideri (dar si echipele lor) sunt perfect constienti de acest lucru. O singura problema mai ramane, dar de aceasta se vor ocupa diplomatii si comunicatorii, care tine de prezentarea publica a rezultatelor meeting-ului.
Intalnirea de la Geneva este un subiect de mare interes pentru toate cancelariile lumii, acest lucru este neindoielnic. Dar daca este sa aleg un unghi anume din care sa privesc problema, cred ca interesant ar fi de discutat cum vede Beijingul reuniunea de la Geneva, ce informatii are la acest moment despre agenda comuna propusa, despre agendele personale ale celor doi lideri si, in fine, ce elemente de risc pentru interesele Chinei sunt luate in calcul ca ridicandu-se in urma discutiilor dintre Joe si Vladimir, dincolo de asigurarile primite pe canalele diplomatice sau pe alte canale, mai putin formale, de Xi Jinping personal din partea omologului sau rus.
China este destul de confortabila cu disputele dintre America si Rusia, pentru ca cele doua sunt marile puteri ale secolului XX pe care Beijingul le vede in declin (cel putin declinul Federatiei Ruse nu poate fi negat nici macar de Moscova insasi), deci tot mai putin capabile sa se opuna ascensiunii chineze. Totusi, daca America si Rusia ar gasi, in vreun fel, noi cai de a comunica si colabora, construind un nou climat de incredere mutuala, China ar trebui sa se astepte la un cu totul alt peisaj global, mult mai dificil de gestionat decat cel actual.
"De-a lungul timpului, oricat de putin probabil ar fi putut sa para in 2019 cand am consemnat acest lucru, am anticipat ca Rusia va deveni un aliat cheie al Americii atunci cand nivelul competitiei dintre America si China se va intensifica. Tara care are cea mai lunga frontiera terestra cu China este Rusia." atrage atentia ambasadorul singaporez Kishore Mahbubani in cartea sa "Has China won?"[3] . Daca administratia XI este asa de performanta cum se spune, atunci nu poate fi straina de riscul emergent pe care intalnirea lui Joe cu Vladimir de la Geneva il implica.
Dar exista semne reale, concrete, ale unei posibile apropieri intre America si Rusia? este intrebarea care se pune. Asa cum arata lucrurile acum, atat observatorii cei mai informati care ar raspunde mai degraba ca da, cat si cei la fel de bine informati care ar raspunde ca dimpotriva, nu se pune problema unei apropieri americano-ruse, pot sa aiba dreptate. Pentru ca ambii lideri si guvernele lor au luat decizii concrete in ultimele zile care pledeaza pentru ideea ca nu vor fi concesii importante, este mult mai tentant sa mizezi pe un "nu" insotit de un scepticism sanatos, decat sa creditezi un "da" extrem de dificil de argumentat.
PIB-ul Chinei in 2019 era de 14.340 miliarde de dolari SUA, la o populatie de 1,350 miliarde de locuitori. PIB-ul Rusiei era in 2019 de 1.700 miliarde de dolari SUA, la o populatie de circa 145 milioane de locuitori. Economia Chinei este de peste 8 ori mai mare decat cea a Rusiei, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de peste 3 ori mai mare. In schimb, suprafata Federatiei Ruse este de circa 17,13 milioane de km2 , iar a Chinei de circa 9,6 milioane km2 , adica de doua ori mai mica. Frontiera comuna dintre cele doua tari este de circa 4.200 km. Toate acestea inseamna tensiuni latente, care pentru moment sunt luate in serios in discutie doar de analistii si planificatorii militari.
Economia Chinei este practic foarte aproape sa devina prima economie a lumii in urmatorii zece ani, dupa cum se estimeaza (vezi graficul Nomura Hodings si anticiparile FMI), ceea ce pune sub presiune atat Occidentul, cat si Rusia. Problema cea mare a Rusiei, in mod particular, este ca se gaseste singura intr-o relatie absolut disproportionata cu vecinul sau de la sud-est, iar dimensiunea economiei nu o ajuta sa gaseasca argumente nici pentru o cooperare de la egal la egal si nici pentru o eventuala confruntare.
Estimare Nomura – PIB-ul Chinei il va depasi pe cel al SUA[4]
Mai mult decat atat, escaladand intr-o confruntare a ambitiilor cu Occidentul, Rusia a ajuns sa expuna nepermis de mult fata de "prietenosul" Beijing, ceea ce o face de fapt mult mai vulnerabila decat si-ar dori in fata Chinei, decat in fata Vestului. In situatia actuala, din nefericire pentru Kremlin, o optiune este imperios necesara, pentru ca Rusia in cel mult zece ani nu va mai fi capabila sa actioneze ca o mare putere, asa cum isi doreste Putin. Peste zece ani fie ca vrea, fie ca nu, Rusia fie va evolua alaturi de Occident, fie alaturi de China.
Sursa: Statistic Times[5]
In opinia mea, pornind de la realitatile prezentate mai sus, optiunea Kremlinului depinde foarte mult de intalnirea Joe – Vladimir de la Geneva. Subiectul de controversa va ramane in continuare obsesia rusa privind zonele de influenta. Despre zone de influenta a fost vorba la Geneva in 1985, la fel si la intalnirea Bush – Gorbaciov din decembrie 1989. Tot despre sferele de influenta au discutat si Bill Clinton cu Boris Eltin la Istanbul in 1999:
"I ask you one thing. Just give Europe to Russia. The US is not in Europe. Europe should be the business of Europeans. Russia is half European and half Asian. (...) I am a European. I live in Moscow, Moscow is in Europe and I like it. You can take all the other states and provide security to them. I will take Europe and provide them security. Well, not I. Russia will. … Bill, I’m serious. Give Europe to Europe itself. Europe never felt as close to Russia as it does now. We have no difference of opinion with Europe, except maybe on Afghanistan and Pakistan—which, by the way, is training Chechens. (…) Russia has the power and intellect to know what to do with Europe."[6]
La acel moment Eltin s-a straduit din toate puterile sa-l convinga pe Bill sa nu isi dea acordul pentru extinderea NATO spre Est, pentru a nu interfera cu sfera de influenta a Moscovei, trasand astfel o linie rosie. In plus, Eltin pleda pentru o fransiza a apararii continentului european pe care Statele Unite sa o transfere Rusiei, astfel incat, la schimb, Europa cea bogata sa contribuie la redresarea economiei ruse. Liderul rus vedea si un motiv bun pentru care Casa Alba sa fie de acord cu propunerea: America putea sa se concentreze pe prioritatile sale interne si pe alte regiuni ale lumii, contand in schimb, in orice situatie, pe Rusia ca pe un aliat "european" de nadejde.
Probabil ca Eltin era un idealist visator, poate ca America invingatoare in Razboiul Rece nu avea cum sa accepte un astfel de targ, pe care il considera ridicol, dar la Kremlin respingerea propunerilor lui Eltin a inclinat balanta puterii catre asa numitii "siloviki", oamenii din structurile de forta ale statului care au ajuns sa faca politica la Kremlin; este desigur si cazul lui Vladimir Putin, anterior un functionar obscur al statului si fost ofiter KGB. Siloviki au ajuns la putere pentru ca au putut argumenta ca "Rusia este in pericol", invazia tarilor NATO si distrugerea statului fiind evenimente iminente.
Vladimir Putin este absolut constient de pericolul pe care il incumba strangerea relatiilor dintre tara sa si China, dar nu poate genera o schimbare daca discutiile cu Joe Biden nu ii vor aduce un minim de garantii ca nu va insista ca Ucraina, Moldova si Georgia sa intre in ceea ce Moscova numeste "sfera de influenta a Occidentului"; adica in cazul acestor state nu se va ajunge niciodata la integrarea in NATO si/sau Uniunea Europeana. Pledoaria lui Putin, ca si odinioara cea a lui Eltin, va aduce argumente pentru mentinerea statu quo-ului la granita sa vestica, oferind in schimb perspectiva de a coopera cu Statele Unite pentru a indigui China. Pledoaria lui Putin va fi un exercitiu de "realpolitik" dupa toate regulile.
Sursa: Hotnews.ro