O jurnalistă din Rusia a fost condamnată, în lipsă, la 8 ani de închisoare pentru postări despre războiul din Ucraina, într-un nou caz care ridică semne de întrebare privind libertatea presei în regimul de la Moscova. Prezentatoarea TV Valeria Ratnikova este acuzată că ar fi răspândit informații false care denigrează armata rusă. Cazul este considerat un nou exemplu de presiune asupra jurnaliștilor și a presei independente din Rusia.  

Jurnalista Valeria Ratnikova a părăsit țara în 2022, după declanșarea războiului din Ucraina, și a continuat să vorbească public despre realitățile conflictului și despre presiunea asupra celor care se opun războiului.

Valeria RATNIKOVA, PREZENTATOARE TV: „Știu că în Rusia există oameni care au poziții foarte ferme — pentru unii poate par chiar radicale — și care sunt categoric împotriva războiului, susțin Ucraina. Ei rămân în Rusia, pentru că pur și simplu sunt nevoiți să tacă. Nu pot vorbi deschis, din motive evidente.”

Pe acest fundal, o instanță din Moscova a condamnat-o în lipsă la opt ani de închisoare, într-un dosar privind „răspândirea de informații false” despre armata rusă. Procurorii invocă patru postări pe Telegram, în care jurnalista a scris despre ororile de la Bucea, Mariupol, dar și despre violențele și jafurile comise în Ucraina și atribuite militarilor ruși.

Valeria RATNIKOVA, PREZENTATOARE TV: „Nu pot scăpa de acest sentiment îngrozitor de nedreptate și furie. Îți vine să înjuri, să plângi din cauza a ceea ce vezi, să dai cu pumnii în masă și să întrebi: ce se întâmplă? Să zgâlțâi pe cineva, ca să-și revină. Este un sentiment foarte greu și profund trist.”

Jurnalista respinge acuzațiile și susține că și-a făcut meseria, invocând libertatea de exprimare. Cazul are loc în contextul legii ruse privind „agenții străini”, folosită frecvent împotriva jurnaliștilor și organizațiilor media critice la adresa autorităților. 

În ultimii ani, mai mulți jurnaliști au fost vizați de dosare penale și condamnați pentru postări sau comentarii despre războiul din Ucraina, fiind acuzați de răspândirea de „informații false” despre armată.