In timp ce Rusia a pregatit 70 la suta din armata necesara unei invazii la scara larga in Ucraina, iar avioane cu militari americani continua sa soseasca in Polonia, Presedintia de la Kiev considera ca sansele de a gasi o solutie diplomatica la criza cu Moscova sunt „semnificativ superioare” celor de escaladare militara, dupa cum a afirmat duminica Mihailo Podoliak, consilier al sefului administratiei prezidentiale ucrainene.
Mihailo Podoliak a declarat pentru agentia France-Presse ca in apropiere de granitele ucrainene este mentinuta inca din primavara trecuta o concentrare importanta de trupe ruse, dar Rusia procedeaza la rotatii in masa, manevre si deplasari de armament pentru a exercita „o presiune psihologica masiva”, scrie Agerpres.
Precizarile consilierului vin in contextul avertismentelor serviciilor americane de informatii ca Moscova si-a intensificat pregatirile pentru o invazie la scara mare in Ucraina, dar se inscriu in seria altor declaratii oarecum surprinzatoare de la Kiev care incearca sa contracareze avertizarile alarmiste cu privire la un razboi.
Totusi, in declaratiile sale pentru AFP consilierul Presedintiei ucrainene recunoaste ca Ucraina si aliatii sai trebuie „sa fie pregatiti pentru toate scenariile” si da asigurari ca „aceasta misiune” este indeplinita „suta la suta”.
Serviciile americane de informatii estimeaza ca Rusia isi intensifica pregatirile pentru o invazie pe scara larga a Ucrainei si ca are deja 70 la suta din dispozitivul necesar pentru o astfel de operatiune. Moscova a desfasurat deja 110.000 de soldati la frontierele Ucrainei si ar putea dispune de suficiente capacitati pentru a lansa o ofensiva in doua saptamani, potrivit unor oficiali americani care in ultimele zile au transmis aceste informatii membrilor Congresului american si partenerilor europeni ai Statelor Unite. Ei au precizat ca serviciile americane de informatii nu au stabilit daca presedintele rus, Vladimir Putin, a luat decizia de a trece la ofensiva, dar ca vrea sa aiba la dispozitie toate optiunile posibile, de la invazia partiala a enclavei separatiste din Donbas pana la invazia totala a Ucrainei.
In acelasi timp, Rusia dezminte orice ambitii in acest sens, afirmand ca doreste doar sa isi garanteze securitatea. Oficialii rusi insista in declaratiile lor ca un razboi cu Ucraina este „de neconceput” si acuza Occidentul ca imagineaza un scenariu apocaliptic pe care sa-l puna pe seama Rusiei.
Cati soldati americani sunt in Europa
Pe de alta parte, vineri, un prim contingent de soldati americani a sosit in Polonia, unde presedintele american Joe Biden a decis sa trimita intariri pentru a apara tarile din NATO de orice agresiune, iar asta se intampla in plin balet diplomatic menit sa convinga Moscova sa-si retraga trupele pozitionate la frontierele Ucrainei.
Duminica, pe aeroportul Rzeszow-Jasionka din sud-estul Poloniei a aterizat un Boeing C-17 al US Air Force cu un alt contingent de militari americani, ministrul polonez al apararii Mariusz Blaszczak anunsand ca si alti soldati vor sosi „in urmatoarele ore”. Nu se stie deocamdata cati militari au ajuns duminica in Polonia, dar potrivit site-ului US Air Force, un C17 poate transporta 102 trupe si echipamentul lor, mentioneaza Reuters.
Pentagonul a anuntat miercuri desfasurarea temporara a circa 3.000 de militari americani in Europa, dintre care aproximativ 1.000 de militari dintr-un batalion de infanterie Stryker vor fi repozitionati de la o baza din Germania in Romania, circa 1.700 vor veni de la Fort Bragg in Polonia si inca 300 in Germania.
In prezent, sunt circa 60.000 de militari americani instalati in bazele SUA din Europa, dintre care aproximativ 4.500 sunt desfasurati in Polonia intr-un regim de rotatie.
Totusi, consilierul Casei Albe pentru securitate nationala, Jake Sullivan, a declarat duminica pentru Fox News ca SUA nu trimit aceste trupe „pentru a declansa un razboi” impotriva Rusiei in Ucraina, ci pentru „a apara teritoriul NATO”.


