Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat armatei sale intensificarea manevrelor militare pentru un „razboi adevarat", in cursul unui exercitiu de tragere cu rachete la care a asistat fiica sa, a informat vineri agentia oficiala de presa KCNA, preluata de France Presse, scrie hotnews.ro. 

Coreea de Nord trebuie „sa intensifice cu regularitate diverse exercitii de simulare a razboiului adevarat, intr-o varietate de moduri si in diferite situatii”, a declarat Kim Jong Un, potrivit KCNA.

In plus, liderul nord-coreean, care a supravegheat un nou exercitiu militar, a ordonat soldatilor sa se pregateasca pentru „doua misiuni strategice: prima, pentru a descuraja razboiul si, a doua, pentru a initia razboiul”.

Imaginile difuzate vineri de KCNA au prezentat lansarea simultana a sase rachete de catre unitatea Hwasong, antrenata pentru „misiuni de lovire”, a indicat agentia, adaugand ca unitatea „a tras o salva puternica (de rachete) catre Marea de Vest” (numita si Marea Galbena n.r.).

Cu o zi inainte, armata sud-coreeana a anuntat ca a detectat lansarea unei rachete balistice cu raza scurta de actiune in directia marii, in largul coastei sale de vest, trasa din orasul-port Nampo, la sud de Phenian.

Acest exercitiu militar are loc in timp ce Seulul si Washingtonul se pregatesc sa desfasoare luni cele mai ample exercitii militare comune din ultimii cinci ani.

Sora lui Kim Jong Un, mesaj de avertizare catre SUA

La inceputul acestei saptamani, Coreea de Nord a acuzat Statele Unite ca alimenteaza „intentionat" tensiunile si Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a doua cea mai puternica persoana din tara, a avertizat ca, daca Statele Unite ar intercepta unul dintre testele cu rachete ale Phenianului, aceasta ar fi vazuta ca o „declaratie de razboi”.

Relatiile dintre Phenian si Seul sunt la cel mai scazut nivel de mai multi ani, discutiile fiind blocate.

In timpul acestui antrenament militar, liderul nord-coreean a aparut insotit de fiica sa Ju Ae, considerata de unii analisti viitoarea mostenitoare a regimului.

Aparitia ei recenta alaturi de tatal sau la o mare parada militara luna trecuta, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a infiintarii armatei tarii, a reaprins deja speculatiile cu privire la un viitor transfer al puterii dinastice in Coreea de Nord.

„S-ar parea ca prezenta lui Ju Ae la evenimente majore legate de dezvoltarea nucleara a Nordului si de rachetele sale - pe care Phenianul le considera a fi de un beneficiu crucial pentru generatiile viitoare ale tarii - a devenit o norma”, a declarat pentru AFP Yang Moo-jin, presedintele Universitatii de studii nord-coreene din Seul.

Coreea de Nord sustine de mult timp ca programele sale de rachete si nucleare au ca scop autoapararea. Phenianul a condamnat de asemenea exercitiile comune recente ale Seulului si Washingtonului, considerandu-le repetitii generale pentru o invazie a teritoriului nord-coreean.

Fortele aeriene nord-coreene sunt cea mai slaba veriga a dispozitivului militar al tarii, afirma experti, care estimeaza ca exercitiile Phenianului de joi sunt dovada ca regimul incearca sa umple acest gol.

„Ultimele manevre ale Coreei de Nord, ca multe dintre cele anterioare, au ca scop impiedicarea avioanelor de razboi sud-coreene sa decoleze”, a declarat pentru AFP transfugul An Chan-il, directorul Institutului mondial de studii nord-coreene.