Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constitutionala din Romania legea care permite acordarea mai simpla a cetateniei romane pentru anumite categorii de straini

E vorba despre prevederea potrivit careia vor putea dobandi cetatenia romana si cetatenii straini casatoriti cu un cetatean roman daca acestia convietuiesc in strainatate de cel putin 10 ani de la data casatoriei si indeplinesc celelalte conditii prevazute de lege.

Presedintele Romaniei arata ca sintagma sintagma „este casatorit si convietuieste in strainatate cu un cetatean roman de cel putin 10 ani de la data casatoriei” este lipsita de claritate si precizie, contrar exigentelor constitutionale.

Citeste mai jos sesizarea integrala:

La data de 5 decembrie 2022, Parlamentul Romaniei a transmis Presedintelui Romaniei, in vederea promulgarii, Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991 (PL-x nr. 426/2022).

Legea are ca obiect de reglementare introducerea unui nou caz de dobandire a cetateniei romane, la cerere, prin completarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991. Astfel, vor putea dobandi cetatenia romana si cetatenii straini casatoriti cu un cetatean roman daca acestia convietuiesc in strainatate de cel putin 10 ani de la data casatoriei si indeplinesc celelalte conditii prevazute de lege.

Potrivit expunerii de motive, conditiile de acordare a cetateniei la cerere fac imposibila optiunea dobandirii cetateniei romane de catre sotii unor cetateni romani care locuiesc impreuna cu acestia in strainatate, in conditiile unei mobilitati accentuate a persoanelor in actuala societate. Astfel, de lege lata, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: „a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei; b) dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici in trecut nu a intreprins asemenea actiuni; c) a implinit varsta de 18 ani; d) are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor; e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman; f) cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala; g) cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei si imnul national”.

Consideram ca, prin continutul sau normativ, Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991 incalca o serie de principii si dispozitii constitutionale pentru motivele pe care le vom arata in continuare.

La art. I din legea criticata, cu referire la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, se prevede ca cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain daca acesta „s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei, sau este casatorit si convietuieste in strainatate cu un cetatean roman, de cel putin 10 ani de la data casatoriei”.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, in forma in vigoare, „cetatenia romana este legatura si apartenenta unei persoane fizice la statul roman”.

In cazul legii criticate, prin raportare la exigentele impuse de art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, in dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, apreciem ca sintagma „este casatorit si convietuieste in strainatate cu un cetatean roman de cel putin 10 ani de la data casatoriei” este lipsita de claritate si precizie, contrar exigentelor constitutionale.

Din continutul normei criticate nu reiese cu claritate daca aceasta perioada de 10 ani trebuie sa fie una neintrerupta sau nu, mai ales prin raportare la dispozitiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

Interventia legislativa asupra art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991 nu este corelata cu prevederile art. 8 alin. (3) din acelasi act normativ care prevede ca: „Daca cetateanul strain sau persoana fara cetatenie care a solicitat sa i se acorde cetatenia romana se afla in afara teritoriului statului roman o perioada mai mare de 6 luni in cursul unui an, anul respectiv nu se ia in calcul la stabilirea perioadei prevazute la alin. (1) lit. a)”. Astfel, intrucat art. 8 alin. (3) trimite la intregul continut al art. 8 alin. (1) lit. a), devine neclar in ce masura ipoteza normativa – potrivit careia cetateanul strain sau persoana fara cetatenie se afla in afara teritoriului statului roman pe o perioada mai mare de 6 luni in cursul unui an, cu consecinta neluarii in calcul a anului respectiv – va fi compatibila cu noua solutie legislativa ce are in vedere plasarea titularului cererii in strainatate pe intreaga perioada de 10 ani de la data casatoriei.

Curtea Constitutionala din Romania a statuat in jurisprudenta sa ca, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sa fie dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, suplete care nu trebuie sa afecteze insa previzibilitatea legii (Decizia nr. 447/2013).

Totodata, potrivit jurisprudentei constitutionale romane referitoare la incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, „esential este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care sa nu intruneasca cerintele claritatii, preciziei, previzibilitatii si ale accesibilitatii normei juridice, legiuitorul sa fi adus atingere in final unor drepturi, libertati sau principii de rang constitutional” (Decizia nr. 62/2018).

In situatia de fata, neclaritatea normei aduce atingere unor principii constitutionale care stau la baza institutiei cetateniei si a legaturii juridico-politice dintre cetateni si statul a carui cetatenie o dobandesc. In acest sens, printre valorile supreme consacrate la art. 1 alin. (3) din Constitutie se numara si drepturile si libertatile cetatenilor romani. Unul dintre principiile cetateniei romane este reprezentat de faptul ca numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor si libertatilor consacrate de Constitutie, inclusiv a drepturilor exclusiv politice. Astfel, legatura juridica a unei persoane cu statul roman confera acesteia posibilitatea de a-si exercita si a-i fi protejate toate drepturile si libertatile prevazute de Constitutia Romaniei.

De asemenea, potrivit art. 4 din Constitutia Romaniei: „(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai. (2) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala”. Astfel, unitatea poporului si solidaritatea cetatenilor sai reprezinta fundamentele statului roman, iar, potrivit art. 5 alin. (1) din Constitutie, „Cetatenia romana se dobandeste, se pastreaza sau se pierde in conditiile prevazute de legea organica”. Totodata, potrivit art. 16 din legea fundamentala, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

Toate aceste principii constitutionale ofera substanta cetateniei, atat in acceptiunea sa de institutie juridica reglementata prin lege cu caracter organic, cat si in cea de conditie juridica. In situatia de fata, o reglementare neclara, incompleta si necorelata cu ansamblul reglementarilor in materie, nu lipseste doar norma de claritate si precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Constitutie, ci se rasfrange si asupra aplicarii altor principii de rang constitutional, precum principiul statului de drept, principiile constitutionale ale cetateniei si, implicit, principiul egalitatii in fata legii.

Astfel, o neclaritate ce planeaza asupra unui mod de dobandire a cetateniei romane – element al institutiei juridice cu acelasi nume – are efecte in planul conditiei juridice a respectivelor persoane, conditie protejata de principiile constitutionale enumerate anterior.

In concret, neclaritatea mentionata este susceptibila de a crea interpretari diferite ale autoritatilor chemate sa aplice legea – ce ar putea opune incidenta art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 – si, pe cale de consecinta, dificultati in aplicare si solutii diferite cu privire la cererile de acordare a cetateniei romane unor cetateni straini sau persoane fara cetatenie, cu asteptari legitime intemeiate pe art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991. Aceste aspecte contravin principiului constitutional al calitatii legii. Potrivit jurisprudentei instantei constitutionale, chiar daca formularea legilor nu poate prezenta o precizie absoluta, pentru a fi indeplinite cerintele de predictibilitate, norma juridica trebuie sa fie clara si inteligibila, intrucat cei carora li se adreseaza nu trebuie doar sa fie informati asupra consecintelor actelor si faptelor lor, ci sa inteleaga si consecintele legale ale acestora.

Pe de o parte, solutia legislativa criticata nu poate fi considerata o derogare implicita de la dispozitiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 prin raportare la normele de tehnica legislativa. Potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, intitulat „Norma derogatorie”: „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula « prin derogare de la…», urmata de mentionarea reglementarii de la care se deroga. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza”.

Mai mult, nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 67 alin. (1) si (3) din Legea nr. 24/2000 intitulat „Evenimentele legislative implicite”, potrivit carora: „(1) In cazuri deosebite, in care la elaborarea si adoptarea unei reglementari nu a fost posibila identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma ca acestea au facut obiectul modificarii, completarii ori abrogarii lor implicite. (…) (3) Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute in cazul actelor normative speciale ale caror dispozitii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generala a materiei, decat daca acest lucru este exprimat expres”. In ceea ce priveste norma criticata, nu exista un caz deosebit care sa nu fi permis identificarea normei contrare de la art. 8 alin. (3), avand in vedere ca interventia legislativa vizeaza completarea ipotezelor de la art. 8 alin. (1) lit. a) din cuprinsul aceluiasi act normativ.

In consecinta, in absenta unei derogari de la norma mentionata fie ea expresa, fie implicita, cele doua dispozitii apar ca fiind contradictorii, afectandu-se astfel principiul calitatii legii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutia romana.

Pe de alta parte, in situatia in care completarea normei criticate ar reprezenta o derogare implicita de la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, este neclar daca sotul unui cetatean roman ar trebui sa faca dovada ca timp de 10 ani de la data incheierii casatoriei convietuirea a fost neintrerupta in strainatate sau daca poate cumula perioade de convietuire in strainatate cu perioade de convietuire in Romania.

Avand in vedere situatiile reglementate in prezent de art. 8 alin. (1) lit. a), este neclar si daca prin completarea dispozitiei mentionate termenul de 10 ani de convietuire in strainatate se raporteaza la momentul unei casatorii incheiate potrivit legii romane sau incheiate potrivit legii statului cetateanului strain sau a unui stat tert, situatie ce poate ridica problema recunoasterii sale in Romania.

Fata de cele de mai sus, tinand cont si de importanta domeniului reglementat, domeniu rezervat legii organice potrivit art. 5 alin. (1) din Constitutia romana, era cu atat mai necesara definirea cu claritate a tuturor ipotezelor normative si a conditiilor in care cetatenia romana poate fi dobandita la cerere, o reglementare lacunara sau neclara fiind contrara art. 1 alin. (5) in dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, prin raportare la art. 1 alin. (3) si art. 4 din Constitutia romana.

Nu in ultimul rand, la art. II din legea criticata se prevede ca Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarea adusa prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Mentionam ca, potrivit art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa intitulat „Republicarea”, doar actele normative modificate sau completate in mod substantial se republica avand la baza dispozitia cuprinsa in actul de modificare, respectiv de completare. Fata de aceasta prevedere consideram ca solutia republicarii este contrara normelor de tehnica legislativa, avand in vedere faptul ca, prin legea criticata actul normativ de baza, respectiv Legea cetateniei romane nr. 21/1991, nu este modificata sau completata substantial asa cum impun normele de tehnica legislativa.

In acest sens, mentionam ca, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale din Romania, normele de tehnica legislativa pot fi avute in vedere in exercitarea controlului de constitutionalitate, prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie. Instanta constitutionala a statuat ca normele de tehnica legislativa nu au valoare constitutionala, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridica adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concura la asigurarea unei legislatii care respecta principiul securitatii raporturilor juridice, avand claritatea si previzibilitatea necesare. Totodata, trebuie avute in vedere si dispozitiile constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora „Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei”, si cele ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora, „in Romania, respectarea […] legilor este obligatorie” (Decizia nr. 366/2022).

In considerarea argumentelor expuse, va solicit sa admiteti sesizarea de neconstitutionalitate si sa constatati ca Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991 este neconstitutionala.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.