Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, si cel al Frantei, Emmanuel Macron, s-au intalnit in aceasta dimineata la Baza Aeriana "Mihail Kogalniceanu" din judetul Constanta. Liderul francez a fost intampinat cu onoruri militare, dupa care a avut o intrevedere tete-a-tete cu presedintele Iohannis. Principalul subiect discutat de cei doi sefi de stat a fost situatia din regiune.
Cei doi sefi de stat au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic romano-francez, aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, dar si despre evolutia situatiei de securitate din regiune.
Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI: “Am discutat cu prioritate despre necesitatea consilidarii posturii de descurajare si aparare pe flancul estic, mai ales la Marea Neagra.”
La randul sau, Macron a declarat ca Franta doreste sa consolideze relatiile pe plan bilateral cu Romania.
Emmanuel MACRON, PRESEDINTELE FRANTEI: “Lucram la cererea autoritatilor romane la un plan ambitios de sustinere a fortelor navale Romane.”
Liderul de la Palatul Elysee a ajuns in Romania aseara, fiind intampinat de premierul Nicolae Ciuca. Ulterior, presedintele Macron s-a intalnit cu militarii francezi de la baza militara NATO, unde a tinut un discurs.
Emmanuel MACRON, PRESEDINTELE FRANTEI: “Noi vom face totul pentru a opri efortul de razboi rusesc, pentru a ajuta ucrainenii si armata lor si pentru a continua negocierile. Vom avea nevoie sa ne protejam sa descurajam, sa fim prezenti”.
Potrivit presei franceze, Emmanuel Macron nu a vrut sa mearga la un hotel din Constanta, ci a preferat sa doarma intr-un cort la Baza Militara. Iar dimineata, inainte de inceperea programului oficial al vizitei sale in Romania, Macron a facut jogging, apoi a luat micul dejun cu militarii.
Joi, liderul francez ar putea face prima sa vizita in capitala Ucrainei, Kiev, alaturi de cancelarul german, Olaf Scholz, si de premierul italian, Mario Draghi. Presedintele Klaus Iohannis li s-ar putea alatura, potrivit unor informatii care nu au fost insa confirmate.

