Kremlinul a apreciat marți că alegerile prezidențiale din România fără candidatura lui Călin Georgescu, ultranaționalist și prorus, potrivit EFE, „nu vor avea legitimitate”, scrie hotnews.ro.

„Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (Georgescu) nu va avea legitimitate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, scrie Agerpres.

El a subliniat că respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidențiale este o „încălcare a tuturor normelor democrației în centrul Europei”.

„În acest caz, România a ales calea disprețului față de democrație ca atare”, a comentat Peskov decizia Biroului Electoral Central al României de a respinge candidatura lui Georgescu la alegerile prezidențiale din 4 mai, în care acesta era dat drept favorit, notează EFE.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept „prostii” acuzațiile că Rusia ar avea legături cu Georgescu.

„Sunt acuzații absolut nefondate”, a insistat el.

În noiembrie anul trecut, Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale, care au fost anulate sub suspiciunea că și-a finanțat ilegal campania și că Rusia s-a implicat în procesul electoral, menționează agenția spaniolă de presă.

Curtea Constituțională a României se reunește marți iar pe ordinea de zi se va regăsi contestația lui Călin Georgescu, dar și alte două sesizări formulate de alte două persoane, împotriva deciziei Biroul Eelectoral Central român prin care i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.