Kremlinul nu va avea contacte cu Kievul inainte de anuntarea rezultatelor oficiale ale alegerilor si de investirea presedintelui Ucrainei, a anuntat Iuri Usakov, consilier pe probleme de politica externa al presedintelui rus Vladimir Putin, informeaza TASS si Reuters.
"Deocamdata nu este planificata (o intrevedere cu noul presedinte ucrainean). Acum asteptam anuntarea oficiala a rezultatelor alegerilor, apoi va urma o perioada pana la investirea noului presedinte", a spus Usakov, subliniind ca Moscova nu vrea sa devanseze evenimentele. "Vom vedea cum va evolua in mod real situatia in Ucraina si care vor fi primii pasi pe care ii va intreprinde noul presedinte", a subliniat consilierul lui Putin.
Totodata, reprezentantul Kremlinului nu a dorit sa spuna discursul carui candidat din alegerile prezidentiale ucrainene i-a placut mai mult: al lui Volodimir Zelenski sau al lui Petro Porosenko.
In cadrul aceleiasi conferinte de presa, Usakov a anuntat ca Vladimir Putin va participa la forumul de la Beijing "O centura, un drum" in perioada 25-27 aprilie, insa a exclus contacte cu reprezentantii SUA, pentru ca acestea nu vor fi reprezentate acolo la nivel atat de inalt, potrivit TASS.
Totodata, consilierul presedintelui rus a declarat ca Vladimir Putin va avea in timpul deplasarii sale in China intrevederi bilaterale cu liderii Azerbaidjanului, Serbiei, Egiptului si Ciprului, precum si cu ministrul de externe al Myanmarului.
Usakov a precizat ca Vladimir Putin va avea o intrevedere bilaterala cu omologul sau chinez Ji Xinping in data de 26 aprilie, la Beijing, pentru ca urmatoarea intrevedere intre cei doi lideri sa aiba loc la inceputul lui iunie in Rusia.
Iuri Usakov a anuntat de asemenea ca presedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, l-a invitat pe presedintele Rusiei, Vladimir Putin, sa ia parte la Congresul popoarelor ugro-finice care se va desfasura in 2020 in orasul Tartu. Usakov a apreciat ca fiind "foarte utila" intrevederea care a avut loc recent intre Putin si presedinta estoniana. "Desigur, divergente sunt in continuare, au ramas multe probleme, inclusiv in planul relatiilor internationale, gasim inadmisibile multe din comportamentele partii estoniene, insa dialogul este totusi mai bun decat lipsa unor contacte si inca la nivel inalt", a subliniat Usakov, precizand ca in timpul intrevederii s-a discutat despre situatia din regiunea baltica si din Europa de Nord.
Presedinta estoniana Kersti Kaljulaid s-a intalnit saptamana trecuta cu omologul sau rus Vladimir Putin joi la Moscova, cu ocazia uneia dintre rarele vizite ale unui conducator din tarile baltice in Rusia, tara care intretine cu Estonia, la fel ca si cu vecinele sale - Letonia si Lituania - relatii dificile.


