O tanara din Spania a cerut despagubiri in valoare de 3 milioane de euro autoritatilor sanitare din nordul tarii dupa ce a descoperit ca a fost schimbata din greseala la nastere cu un alt bebelus, in urma cu 19 ani, relateaza BBC.

Ea a fost schimbata cu un bebelus care s-a nascut in aceeasi zi din 2002 la un spital din Logrono, la sud de Bilbao. Ambii bebelusi au fost pusi in incubatoare inainte de a fi dati parintilor gresiti.

Guvernul regional a recunoscut faptele, dand vina pe o „eroare umana”.

Ministrul sanatatii din guvernul local Rioja, Sara Alba, a spus ca nu este posibil sa se afle cine anume a facut greseala. Ea a adaugat ca „ar fi imposibil ca astazi sa se repete asa ceva”, deoarece procedurile de identificare a bebelusilor au devenit „sigure si fiabile”.

 

Cazul a fost relatat pentru prima data de ziarul La Rioja, care a spus ca tanara cere daune de 3 milioane de euro din partea Ministerului regional al Sanatatii. Ministerul a oferit insa despagubiri de doar 215.000 de euro.

Cealalta tanara implicata in schimbul de bebelusi a fost informata despre situatie, dar nu a depus plangere, a relatat ziarul El Pais.

Reclamanta, al carei nume nu a fost facut public, a fost crescuta de o femeie despre care credea ca este bunica ei. Cand bunica l-a dat in judecata pe presupusul tata pentru a obtine pensie alimentara, in 2017, o instanta a dispus efectuarea unui test ADN.

Testul a confirmat ca barbatul nu era tatal biologic al copilului, iar un test ulterior a aratat ca fata nu avea legaturi genetice nici cu presupusa ei mama.

Cand a implinit 16 ani, fata a cerut ajutorul avocatilor, care au presat autoritatile sanitare sa investigheze circumstantele nasterii sale. Ancheta a aratat ca exista un singur copil cu care ar fi putut fi schimbata.

Acum in varsta de 19 ani, tanara asteapta rezultatul unui test ADN pentru a confirma identitatea parintilor ei biologici, in timp ce procurorii investigheaza cazul.

Sara Alba a spus ca guvernul regional va oferi familiilor tot sprijinul de care au nevoie.

Sursa: Digi24.ro