La aproape doua luni de la alegerile legislative, marcate de o infrangere istorica a taberei conservatoare, social-democratul Olaf Scholz urmeaza sa devina viitorul cancelar al primei economii europene. Partidul sau, verzii si Partidul Liberal au incheiat un acord de coalitie prin care vor sa deschida o noua era dupa cei 16 ani de putere ai Angelei Merkel
Germania urmeaza sa dea pagina anilor Merkel. Acordul de coalitie a fost adoptat in urma unor negocieri purtate in ritm alert. El a fost realizat intr-un timp record. Timpul preseaza, in contextul in care pandemia covid-19 nu a fost niciodata mai virulenta in Germania. Social-democratii, ecologistii si liberalii au intrat in negocieri dure la 21 octombrie si si-au manifestat vointa de a avansa rapid, pentru a nu repeta scenariul din 2017, cand Angela Merkel a avut nevoie de cinci luni pentru a-si forma Guvernul, paralizand UE. Olaf Scholz in varsta de 63 de ani urmeaza sa fie investit cancelar la inceputul lui decembrie de catre deputatii germani, in Bundestag.

