La câteva zile după ce au avut 20 de grade, locuitorii din Shanghai s-au trezit cu ninsoare, un fenomen rar în acest oraş.

Un val de temperaturi scăzute a cuprins sudul Chinei, iar autorităţile au avertizat că vremea geroasă ar putea dura cel puţin trei zile. Shanghai, situat pe coasta de est a Chinei, a înregistrat ultima dată o ninsoare abundentă în ianuarie 2018. Şi chiar săptămâna trecută, orașul s-a bucurat de temperaturi neobişnuit de ridicate,  care, potrivit mass-media locale, au determinat înflorirea unor copaci. 

Presa a relatat că şi alte zone au înregistrat scăderi bruşte de temperatură, iar în toată țara, autorităţile au închis peste 240 de tronsoane de drumuri principale în 12 provincii, din cauza ninsorilor şi a drumurilor îngheţate.