La doar 3 zile de la tragedia de la Munchen, alte doua atacuri au zguduit din nou Germania, noaptea trecuta. Primul a avut loc intr-un oras din sud-vestul tarii, unde a fost ucisa o femeie insarcinata, iar alti cativa oameni au fost raniti. Totul dupa ce un refugiat a inceput sa dea in stanga si in dreapta cu un cutit. Cel de-al doilea incident s-a produs in Bavaria, in timpul unui festival de muzica. Atacatorul a detonat un explozibil, ranind mai multi oameni.

Era 10 seara, ora locala, in orasul Ansbach, Bavaria. Peste 200 de oameni se adunasera la un festival de muzica, iar dintr-o data o bubuitura puternica s-a auzit in apropiere. Un refugiat sirian a detonat un explozibil, pe care il avea asupra sa, chiar in fata unui restaurant, facand praf totul din jur. 

"Am iesit la o plimbare ca sa ascult concertul. Mergeam pe o alee mica. La un moment dat, am auzit o bubuitura puternica si am înteles ca este o explozie. Am fost socat. Nu stiam ce sa fac, iar apoi m-am gândit sa merg în acea directie ca sa pot ajuta pe cineva." 

Cel putin 12 persoane au fost ranite, dintre care 3 se afla in stare grava la spital. Politia a anuntat ca o persoana a murit si ca ar fi vorba despre atacator. Echipele de interventie au incercat sa-l reanimeze, insa fara succes. 

Joachim HERRMANN, PRIM-MINISTRU BAVARIA: "Acest tip de explozibil, adica un rucsac plin cu bucati din metal, potrivit pentru a rani sau chiar a ucide cât mai multi oameni, lasa impresia ca ar fi vorba despre un atac terorist. Acest lucru însa urmeaza sa fie investigat." 

Atacatorul a fost un solicitant de azil, in varsta de 27 de ani. Nu se stie daca avea legaturi cu organizatiile teroriste. Acesta insa nu era stabil psihic si anterior a incercat sa se sinucida. Un alt atac a zguduit un oras din sud-vestul tarii. Acolo, un alt refugiat, de 21 de ani, a ucis o femeie cu o maceta. Autoritatile au anuntat ca aceasta era insarcinata. 

Dupa ce a injughiat prima victima, barbatul a atacat alti 2 oameni. Martorii l-au descris ca pe un nebun, care alerga pe strazi, avand arma in mana. In timp ce a incercat sa fuga, un sofer, martor la cele intamplate, a mers cu masina peste el, ca sa-l opreasca, scrie presa straina. Atacatorul a murit pe loc.