Gruparea rebelilor Houthi din Yemen afirmă că Israelul efectuează, miercuri, atacuri aeriene intense asupra capitalei Sanaa, scrie The Associated Press, transmite hotnews.ro.

Nu a fost clar imediat ce anume a fost vizat sau dacă au existat victime, notează agenţia americană de presă.

Anees al-Asbahi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, care este condus de gruparea Houthi, şi purtătorul de cuvânt al armatei, generalul de brigadă Yahya Saree, au confirmat atacurile de miercuri, potrivit News.ro.

Israelul nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

Israelul a lansat anterior valuri de atacuri aeriene asupra Yemenului ca răspuns la lansarea de rachete şi drone asupra Israelului de către rebelii Houthi.

Gruparea Houthi, susţinută de Iran, afirmă că sprijină organizația militantă Hamas şi palestinienii din Fâşia Gaza.

Atacul din Yemen, dacă se confirmă, are loc după ce marți Israelul a bombardat în premieră o clădire din Doha, capitala Qatarului, pentru a viza mai mulți lideri Hamas, într-un gest care a tensionat şi mai mult relaţiile din regiune şi nu a avut girul Washingtonului.