Multe nunti au fost intrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, dar dragostea poate transforma un spital temporar intr-un altar. La Madrid doi pacienti de 70 si 62 de ani, spitalizati cu COVID-19, si-au inregistrat casatoria chiar pe patul de spital.
Viitorii miri au fost diagnosticati cu coronavirus in acelasi timp, dar au ajuns in diferite departamente. Ea are 62 de ani si el – 70, dar dragostea nu are varsta. Fernando a cerut-o de sotie pe Rosario in timpul unei corespondente prin mesaje.
Rosario: ,,Acum vreo opt zile, nu-mi amintesc exact, mi-a trimis un mesaj pe WhatsApp, daca vreau sa ma casatoresc cu el. Wow! A fost cea mai mare bucurie. Am spus: „Bineinteles ca da! Este visul vietii mele sa fiu sotia ta.”
La scurt timp, administratia spitalului de urgenta le-a permis sa se casatoreasca. Preotul a binecuvantat unirea lui Rosario si Fernando prin video-call.
Cand mirii au schimbat inele si s-au sarutat, personalul spitalului i-a aplaudat. Acum Rosario si Fernando spera sa se insanatoseasca si sa poata merge intr-o scurta luna de miere.

