Cei patru astronauți care au zburat în jurul Lunii au fost primiți cu aplauze la centrul spațial din Houston, la o zi după amerizarea spectaculoasă a capsulei Orion. Membrii misiunii Artemis II și-au revăzut familile și au vorbit pentru prima dată în fața publicului despre experiența trăită în spațiu.
„Doamnelor și domnilor, echipajul Artemis 2.”
Întâmpinați cu aplauze și ovații prelungite din partea publicului și a oficialilor NASA, astronauții misiunii Artemis II au urcat pe scenă într-un moment încărcat de emoție și de recunoștință.
Reid WEISMAN, COMANDANTUL MISIUNII ARTEMIS 2: „Acum 24 de ore Pământul se vedea atât de mare pe geamul capsulei, apoi am coborât cu o viteză hipersonică și acum suntem din nou acasă. Înainte de decolare simți că e cel mai tare sentiment de pe Pământ, dar când ești acolo sus, nu-ți dorești decât să te întorci la familie și la prieteni. E un lucru special să fii om și să te afli pe planeta Pământ."
Cei 4 au fost vizibil emoționați, dar nu au lipsit glumele..
„Nu am mai stat atât de departe de Reid de multă vreme. Îți mulțumesc! Acum e mai bine!”
Eroii zilei au vorbit despre experiența în spațiu. Spun că nu a reușit să proceseze deocamdată toată informația.
„Recunoștința pentru ceea ce am văzut și pentru echipa cu care am fost este prea mare pentru un singur om."
Capsula Orion, care i-a dus la cea mai mare distanță de Pământ parcursă vreodată de oameni, urmează să fie supusă unor analize detaliate la centrul spațial Kennedy. Specialiștii NASA vor examina datele colectate și totodată vor pregăti viitoarea misiune, Artemis 3, programată pentru lansare anul viitor. Planul implică un test de andocare cu echipaj uman pe orbita Pământului cu ambele module selenare.

