O serie de imagini virale, surprinse la summitul NATO de la Vilnius, ii prezinta pe premierul britanic, Rishi Sunak, alaturi de sefa executivului italian, Giorgia Meloni, in mai multe ipostaze joviale, in care cei doi par a se simti extrem de bine impreuna, in special in momentele in care Meloni ii prezinta lui Sunak un continut - inca necunoscut publicului larg - din propriul sau telefon mobil. Misterul legat de motivul care i-a facut pe cei doi sa fie atat de bine dispusi, la un summit al Aliantei Nord-Atlantice desfasurat altminteri intr-un context dificil - razboiul din Ucraina - nu a facut decat sa contribuie si mai mult la viralizarea online a imaginilor cu cei doi, transmite digi24.ro. 

Mai multe instantanee surprinse la incheierea summitului NATO au provocat stupoare si, in acelasi timp, motiv de glume online: Rishi Sunak, seful guvernului britanic, rade copios alaturi de Giorgia Meloni, premiera Italiei, din motive doar de ei stiute. Fotografiile de la acest eveniment, publicate de agentiile internationale de presa, ii prezinta pe cei doi extrem de apropiati si binedispusi. 

Totodata, Meloni e surprinsa, intr-un instantaneu, uitandu-se la Rishi Sunak, chiar in timpul realizarii unei fotografii de grup oficiale, in care mai apar presedintele SUA, Joe Biden, presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg si adjunctul sau, Mircea Geoana.

„De ce credeti ca rad Rishi Sunak si Giorgia Meloni?”, se intreaba Anton Gherascenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, intr-o postare publicata pe contul sau de Twitter. „Ce cred eu: ii citesc mesajele lui Medvedev (Dmitri Medvedev, fost presedinte si premier rus, in prezent, adjunct al sefului Consiliului de Securitate al Rusiei, n.r.)”.

In urma cu o luna, Giorgia Meloni s-a aflat in centrul unui alt subiect similar, cu ocazia unei intalniri la Bulboaca, Republica Moldova, cand premierul albanez a strans-o in brate si a sarutat-o pe gat pe premiera Italiei, de fata cu toti liderii UE: „O noua iubire a inflorit la Bulboaca”, a fost fraza care a insotit imaginile controversate cu cei doi sefi de Executiv de la respectiva intrunire.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.