Laboratorul american Merck a anuntat luni ca a depus la Agentia pentru Alimente si Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare in regim de urgenta a pastilei sale anti-COVID-19, scrie AFP, conform Agerpres.
Potrivit unui studiu clinic, reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare si de deces pentru pacientii diagnosticati cu aceasta maladie, relateaza AFP.
Daca va fi autorizat, acest medicament numit Molnupiravir, ar reprezenta un progres major in lupta impotriva pandemiei de COVID-19, deoarece face posibila scaderea numarului de forme severe ale bolii.
“Consecintele cumplite ale acestei pandemii ne determina sa actionam cu o urgenta fara precedent, si asta au facut echipele noastre prin depunerea acestei solicitari (de autorizare) a Molnupiravir de catre FDA”, a declarat Robert Davis, directorul executiv al Merck, citat intr-un comunicat.
Acest tip de tratament cu pastile, usor de administrat, este extrem de asteptat si considerat o modalitate eficienta de combatere a pandemiei.
Rata de spitalizare sau de deces la pacientii care au primit medicamentul a fost de 7,3%, comparativ cu 14,1% in randul celor care au primit un placebo.
Niciun deces nu a fost reportat in randul persoanelor tratate cu Molnupiravir, comparativ cu opt cazuri in al doilea grup de studiu.
Rezultatele au fost suficient de convingatoare, iar un comitet independent de monitorizare a datelor, in consultare cu FDA, a decis sa opreasca studiul clinic inainte de finalizarea acestuia.


