Un moment artistic inedit a fost organizat in Rusia, in cadrul Jocurilor Internationale ale Armatei. Clasicul spectacol de balet "Lacul Lebedelor" a fost interpretat pe tancuri, iar balerina Lina Seveliova, originara din Republica Moldova a dansat alaturi de un partener in uniforma militara.
Tancurile aveau steaguri belaruse pe turele, iar presa a scris ca barbatii care au participat la spectacol ar fi fost militari din Belarus.
Pe fundalul baletului, tancurile faceau manevre care ridicau praful in aer. Ineditul spectacol a fost pus in scena in cadrul celei de-a saptea editii a evenimentului in care sunt promovate sisteme militare de aparare, vehicule terestre si aeronave militare.



Spectacolul a avut loc in Patriot Park, un parc cu tematica militara de pe langa Moscova, si este un eveniment cheie pentru Rusia, al doilea exportator de arme la nivel mondial, potrivit sursei citate.
Totodata, spectacolul vine la cateva zile dupa cea de-a 30-a aniversare a loviturii de stat din august 1991, cand "Lacul Lebedelor" a fost difuzat in bucla la televiziunile sovietice, in timp ce comunistii radicali incercau sa preia puterea de la liderul sovietic Mihail Gorbaciov.