Laureatii premiilor Nobel pentru Pace, Medicina, Fizica, Chimie si Economie pe 2018 au primit distinctiile, luni, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Stockholm.

Anul acesta, 12 noi laureati au fost recompensati pentru realizari care au conferit cel mai mare beneficiu omenirii, potrivit nobeprize.org, citat de News.ro.

Munca si descoperirile lor variaza de la terapia cancerului si fizica laser la dezvoltarea proteinelor care pot rezolva problemele chimice ale omenirii. Activitatea laureatilor Nobel din 2018 a inclus, de asemenea, combaterea crimelor de razboi, precum si integrarea inovatiei si a climatului cu cresterea economica.

Premiul Nobel pentru Literatura nu a fost decernat anul acesta, au decis membrii Academiei Suedeze în luna mai. Aceasta decizie a fost luata ca urmare a scandalului privind hartuiri sexuale cu care se confrunta forul. Cea mai mare criza din istoria Academiei Suedeze a avut drept consecinta suspendarea celui mai asteptat premiu Nobel al anului.

Pentru cel de-al 18 an consecutiv, Helén Magnusson, florist sef la Hässelby Blommor, a creat ornamentele florale pentru ceremonia de acordare a premiilor Nobel.

Cercetatorii James P. Allison si Tasuku Honjo au câstigat premiul Nobel pentru Medicina pe 2018 “pentru descoperirea terapiei în cancer prin inhibarea reglarii imune negative”.

Americanul Arthur Ashkin, francezul Gérard Mourou si canadianca Donna Strickland sunt laureatii Premiul Nobel pentru Fizica pe 2018 pentru “inventiile în domeniul laserilor”.

Cercetatorii americani Frances H. Arnold si George P. Smith si britanicul Sir Gregory P. Winter au fost desemnati laureatii Premiului Nobel pentru Chimie pe 2018 “pentru o revolutie bazata pe evolutie”.

"It is in the name of the Congolese people, that I accept the Nobel Peace Prize. It is to all victims of sexual violence across the world that I dedicate this prize. "

Congolese doctor Denis Mukwege speaks after receiving the Nobel Peace Prize.

332 people are talking about this

Americanii William D. Nordhaus si Paul M. Romer au primit premiul Nobel pentru Economie pentru contributia adusa în domeniul cresterii economice sustenabile.

Laureatii premiului Nobel pentru Pace, Nadia Murad (25 de ani) si Denis Mukwege (63 de ani), au primit luni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Oslo, medalia si diploma Comitetului Norvegian Nobel.

În discursul ei, rostit în fata familiei regale a Norvegiei, Nadia Murad spera ca aceasta zi sa fie începutul unei noi ere în care “prioritatea sa fie pacea”. Medicul ginecolog Denis Mukwege a dedicat premiul tuturor victimelor violentei sexuale din întreaga lume. “Aceasta tragedie umana va continua, daca cei responsabili nu vor fi condamnati”, s-a adresat el audientei.

Premiul consta într-o medalie de aur, o diploma si un cec de 9 milioane de coroane suedeze (872.000 de euro).

Din 1901, premiile Nobel au fost înmânate laureatiilor la ceremoniile din 10 decembrie, comemorarea mortii fondatorului Alfred Nobel, potrivit nobelprize.org.

Asa cum prevede testamentul Nobel, premiile Nobel pentru Fizica, Chimie, Fiziologie sau Medicina si Literatura se acorda la Stockholm, în timp ce premiul Nobel pentru Pace este înmânat la Oslo, în Norvegia.

Din 1969, un premiu suplimentar a fost acordat la ceremonia din Stockholm - Premiul Sveriges Riksbank pentru Stiinte Economice în Memoria lui Alfred Nobel.

La Stockholm, laureatii au primit medaliile si diplomele din partea regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei.

This year’s Nobel Prize in Physics goes to... Arthur Ashkin, Gérard Mourou and Donna Strickland! Watch the laureates collect their #NobelPrize medal and diploma.

165 people are talking about this

La Oslo, laureatii au primit însemnele premiului Nobel pentru Pace din partea presedintelui Comitetului Norvegian pentru Nobel, în prezenta regelui Harald al V-lea al Norvegiei.