Legendarul Rafael Nadal s-a calificat în prima sa finală din ultimii doi ani. Ibericul chinuit de accidentări a ajuns în ultimul act al unei competiții din Suedia.
Rafael Nadal și-a bucurat fanii, odată cu revenirea pe teren, după numeroasele pauze din cauza accidentărilor. Spaniolul își recapătă forma la turneul ATP 250 din Bastad. În semifinale, Rafa a jucat contra lui Duje Adjukovic. Croatul de pe locul 130 mondial a surprins, a făcut două break-uri în debut și a câștigat primul set cu 6 la 4. Rafa a mărit turațiile treptat și a revenit în meci, a lovit mai tare și mai precis, câștigând meciul după două ore și un sfert.
Rafael Nadal s-a calificat în ultimul act de la Bastad, urmând să fie prima finală de la Roland Garros, din 2022, când a devenit campion. De atunci au trecut peste doi ani, timp în care a avut o mulțime de dubii și probleme medicale. Ibericul este calificat în semifinalele acestui turneu și la dublu, unde face pereche cu norvegianul Casper Ruud. Nadal, care se pregătește să evolueze la Jocurile Olimpice în duet cu Carlos Alcaraz, și-a asigurat un salt de peste 100 de poziții, în top-ul ATP, până pe aproximativ locul 160.

