La linia directă a lui Putin, spectatorii au asistat la un adevărat spectacol. Liderul rus i-a sfătuit pe ruși să mănânce mai mult pește, fără să explice de ce prețurile au explodat. Într-o legătură video, un antreprenor s-a plâns de TVA și, în loc de răspuns, a primit doar recomandarea să trimită niște gustări. În sală, lucrurile au devenit și mai bizare - un jurnalist și-a cerut iubita în căsătorie, iar altul a apărut cu jucării cu fețele lui Donald Trump și Serghei Lavrov.
Conferința anuală a lui Vladimir Putin a oferit momente la fel de neașteptate pe cât de bizare. La aproape două ore după începutul ședinței, liderul rus a început să citească întrebările din partea cetățenilor, iar primul lucru făcut a fost un sfat alimentar - trebuie să mâncați mai mult pește.
„Când prețurile la pește vor fi reglementate de autoritățile statului și vor deveni accesibile populației. Știți, reglementarea prețurilor de stat pe piață este o chestiune complicată și foarte periculoasă. Dar în ce aveți dreptate? Aveți dreptate în faptul că pe mesele cetățenilor ruși lipsește peștele. Există anumite norme, și încă nu le atingem.”
În lunga conferință de presă a fost inclus și un moment de legătură video cu un mic întreprinzător, care l-a întrebat pe Putin despre sprijinul pentru întreprinderile mici și facilități fiscale.
„-Denis Vladimirovici, este chiar brutăria dumneavoastră din spate? în cinstea cui ați numit brutăria cu un nume atât de drăguț, „Mașenka”?
-În cinstea fiicei mai mari.
-Faceți brioșe gustoase?
-Da, sper că da, sunt delicioase.
-Îți doresc toate cele bune și mult succes. Poate ne vei oferi ceva, ne vei trimite ceva gustos, bine?”
Trecând de la o întrebare la alta, Putin le-a spus de mai multe ori rușilor să se gândească la suflet, nu la bani, și să facă mai mulți copii. Nu au lipsit nici momentele șocante: liderul de la Kremlin i-a îndemnat pe oameni să i-a exemplu de la tradițiile din Caucaz și a numit căsătoriile cu copii „exemplu de succes”.
„ În Caucaz este o tradiție, ei își mărită sau însoară copii la o vârstă fragedă- chiar este corect.”
De asemenea, la ai săi 73 de ani, Putin, care a divorţat în anul 2013 de soţia sa, Liudmila, a recunoscut vineri că este din nou îndrăgostit.
„— Vladimir Vladimirovici, sunteți îndrăgostit?
— Da!”
Au fost momente interesante și în sală, unde unul din reporteri și-a cerut iubita în căsătorie în timpul emisiunii live.
„Pe acest pancart nu scrie în zadar asta. Știu că iubita mea privește acum acest live. Olga vrei să fii soția mea?”
Iar din tribune, un alt jurnalist a adus păpuși Labubu cu fețele lui Donald Trump și ministrul rus de externe.
„Serghei Lavrov îl cunoașteți? Mișustin. Și exclusiv Donald Trump.”
Într-un final, Linia Directă a lui Putin a devenit mai mult un circ politic: gravitatea temelor reale a fost depășită constant de absurditatea declarațiilor și a momentelor surprinzătoare.
