Amenintarile Rusiei la adresa Lituaniei si cetatenilor ei au provocat nervozitate printre unii rezidenti ai zonelor din apropierea exclavei rusesti Kaliningrad, care spun ca isi pun sperantele in NATO pentru descurajarea oricarei intentii agresive a regimului Putin, extrem de agitat in ultimele zile dupa ce autoritatile de la Vilnius au pus in aplicare sanctiunile UE si pentru regiunea Kaliningrad.

Vitalijus Sidiskis, in varsta de 59 de ani, este de parere ca e greu de prezis cum va actiona Rusia, insa spune ca ramane calm, in conditiile in care Lituania este o tara membra NATO si UE.

„Nimic rau nu se va intampla pentru ca Lituania este in NATO si in Uniunea Europeana. Nu cred ca ne vor ataca agresiv”, a spus el, intr-o declaratie pentru Reuters.

Si alti locuitori ai unui oras de granita, Kybartai, aflat chiar langa exclava ruseasca, spun ca amenintarile Rusiei au umbrit orice alte probleme, inclusiv inflatia uriasa care a lovit direct in economiile lituanienilor.

„Noi lucram chiar langa granita, iar manevrele si focurile de arma ne ingrijoreaza un pic. Ne e teama mai degraba de razboi, de invazie. Economia este economie”, spune si Galina Mateikuniene, croitoreasa de 52 de ani.

Inainte de razboiul lui Putin, multi rusi din Kaliningrad obisnuiau sa treaca granita in Lituania pentru a cumpara din Uniunea Europeana, unii dintre ei la micuta florarie a Laimei Kudirkiene.

Lituanianca de 47 de ani spune ca intentioneaza sa ramana in Kybartai, in ciuda viitorului incert si spune ca ii pare rau ca a pierdut legaturile cu clientii rusi care obisnuiau sa treaca pe la floraria ei.

„Isi sarbatoreau zile de nastere si nunti. Era ceva foarte normal. Nu mai stiu nimic de ei acum, pentru ca legaturile au fost rupte”, spune ea.

Conflictul dintre Rusia si Lituania
Sambata, Lituania a pus in aplicare sanctiunile occidentale si asupra exclavei Kaliningrad, blocand tranzitul prin tara a marfurilor rusesti destinate acestui teritoriu, separat de teritoriul continuu al Rusiei.

Exclava Kaliningrad este dependenta de livrari constante din Rusia, iar decizia lituanienilor a provocat furie uriasa la Kremlin. Trimis de Putin la Kaliningrad la cateva zile de la anuntul Lituaniei, consilierul de securitate Patrusev a amenintat direct cetatenii lituanieni, despre care a spus ca „vor simti un impact negativ serios”.

Nikolai Patrusev, fost spion KGB, fost sef FSB si actual secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus ca actiunile „ostile” ale Lituaniei arata ca „Rusia nu poate sa aiba incredere” in Occident, despre care a spus ca si-a incalcat angajamentele luate in ce priveste Kaliningradul.

„Rusia va raspunde cu siguranta la astfel de actiuni ostile. Masuri adecvate sunt analizate si vor fi luate in viitorul apropiat. Consecintele acestei decizii vor avea un impact negativ serios asupra populatiei Lituaniei”, a spus Patrusev.

Autoritatile lituaniene neaga ca este vorba de o blocada a Kaliningradului si spun ca nu fac decat sa puna in aplicare sanctiunile occidentale, impuse dupa ce Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei si de a declansa un razboi sangeros care dureaza deja de aproape patru luni.

Sursa: