Audierile pentru postul de procuror-sef european, la care candideaza Laura Codruta Kovesi, au loc la aceasta ora in Comisiile pentru libertati civile si control bugetar ale Parlamentului European.
Candidatii pentru primul post de procuror-sef european pentru infractiuni împotriva bugetului Uniunii Europene sunt audiati, marti, la Bruxelles, în comisiile pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) si control bugetar (CONT) ale Parlamentului European.
Procurorul-sef european va fi numit de comun acord de catre Parlamentul European si Consiliu.
Audierile au început la 16.30 (ora României).
Presedintele LIBE, laburistul britanic Claude Moraes, a tras la sorti ordinea în care sunt audiati candidatii. Astfel, primul este audiat procurorul german Andres Ritter, dupa care s-a mers pe criteriul alfabetic, ceea ce înseamna ca Jean-Francois Bohnert va fi audiat al doilea, iar fosta sefa a DNA Laura Codruta Kovesi va fi audiata ultima.
Primul dintre cei trei candidati audiat, germanul Andres Ritter, a fost întrebat de mai multi dintre eurodeputati, printre care si Monica Macovei, despre experienta sa în cazurile de frauda cu bani europeni, precum si despre experienta sa internationala sau daca s-a confruntat cu presiuni politice în timpul carierei sale.
Ritter a raspuns ca în ultimii 14 ani a avut functii de conducere în diverse Parchete, printre care cel din orasul Rostock (unde a coordonat 127 de persoane), si ca în aceasta calitate a învatat cât de mult conteaza sa pretuiesti munca oamenilor cu care lucrezi.
Audierea fiecarui candidat dureaza câte 75 de minute si începe cu o scurta prezentare din partea fiecarui candidat, dupa care urmeaza o serie de 21 de întrebari (14 din partea membrilor LIBE si sapte din partea membrilor CONT) si raspunsurile celor audiati. Fiecare întrebare dureaza un minut, iar pentru fiecare raspuns sunt alocate câte 2 minute.
Saptamâna trecuta, Laura Codruta Kovesi s-a clasat pe locul 2 la votul ambasadorilor în Consiliul UE. Ambasadorii UE l-au plasat pe candidatul francez pe locul 1, iar pe Kovesi pe 2, la egalitate cu cel german. Bohnert a avut 50 de voturi, iar Kovesi si Ritter - 29 de voturi.
Ambasadorul României ar fi votat pentru candidatul francez, ca urmare a mandatului dat de Guvernul României, potrivit unor surse europene.
![]()
Pe de alta parte, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cel al popularilor, a anuntat ca o sustine pe Kovesi pentru functia de procuror-sef european. PPE are 217 europarlamentari dintre totalul de 751.
Ministrul Justitiei din Austria, Josef Moser, a anuntat si el ca tara sa va vota pentru Laura Codruta Kovesi. De asemenea, Presedintele Comisiei Afaceri europene din Parlamentul german, Gunther Krichbaum, a declarat ca Germania si Franta si-ar putea retrage candidatii pentru a o sprijini.
![]()


