Organizarea de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc) in spatii inchise si/sau deschise este interzisa, incepand de duminica noaptea, in Sancel, o comuna din apropierea municipiului Blaj, Romania.
In localitate, rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2, respectiv 3,46, este cea mai ridicata din judetul Alba, transmite Agerpres.
Intrunit in sedinta extraordinara, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Alba a adoptat, duminica, o hotarare privind constatarea ratei de incidenta cumulata la 14 zile a cazurilor de imbolnavire cu SARS-CoV-2 si stabilirea masurilor de limitare si prevenire a raspandirii virusului la nivelul municipiului Blaj si comunelor Sancel si Unirea. Masurile intra in vigoare incepand cu data de 20 septembrie, ora 00,00, pentru o durata de 14 zile.
Potrivit documentului adoptat, masurile stabilite pentru diminuarea riscului de imbolnavire cu SARS-CoV-2 in cele trei unitati administrativ-teritoriale sunt cele prevazute in hotararea CJSU Alba nr. 208 din 10 septembrie. Astfel, potrivit anexei hotararii CJSU de duminica, in comuna Sancel, unde rata de infectare a ajuns la 3,46, vor intra in vigoare masurile prevazute in Hotararea CJSU Alba nr. 208 din 10 septembrie - art.2 lit.A si D.
Printre masurile prevazute la art. D mentionat, valabile in toate localitatile unde incidenta cumulata la 14 zile este mai mare de 3 si mai mica sau egala cu 4/1.000 de locuitori, se numara: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, in interiorul cladirilor, este interzisa; organizarea si desfasurarea activitatii in cadrul cinematografelor, institutiilor de spectacole si/sau concerte este interzisa; organizarea si desfasurarea in aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice si private sau a altor evenimente culturale este interzisa; se interzice organizarea de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc) in spatii inchise si/sau deschise, cum ar fi, fara a se limita la acestea, saloane, camine culturale, restaurante, baruri, cafenele, sali/corturi de evenimente.
Cu cea mai mare rata de infectare din judet, comuna Sancel, care are in componenta trei sate, are 9 cazuri de infectare la o populatie de 2.599 de locuitori. Primele cazuri, in numar de 3, au fost raportate in 9 septembrie. In conditiile in care DSP a anuntat sambata si duminica alte 4, respectiv alte 3 cazuri inregistrate in Sancel, rata de infectare, calculata cu cateva zile intarziere, arata ca aceasta va fi in continua crestere.
Alte masuri restrictive vor fi instituite si in Blaj, unde rata de infectare este de 2,27 si in comuna Unirea - 2,46.


