Suma uriasa de peste un miliard si jumatate de dolari de la loteria americana si-a gasit castigatorii. Biletele norocoase au fost in mainile a 3 cetateni din diferite orase. Asta inseamna ca suma record va fi impartita intre toti castigatorii.
Loteria Powerball, a adus fericire in 3 familii. Primul care a aflat ca a ales biletul norocos a fost un locuitor din California, iar bucuria lui a fost impartita si de alti oraseni.
Peste cateva ore, oficialii loteriei au anuntat ca exista inca 2 castigatori in Florida si Tennessee. Asta inseamna ca premiul record de 1,5 miliarde de dolari va fi impartit intre cei 3 norocosi. Ei pot opta sa ridice toata suma intr-o singura transa sau in rate anuale timp de 30 de ani. Este cel mai mare premiu din istoria Powerball, loterie care se joaca in 44 de state americane. Si in Marea Britanie doi soti au inteles cat sunt de norocosi. Ei au castigat suma record de 33 de milioane de lire sterline, dupa ce au nimerit cele 6 numere extrase.
”Vestea ca am câştigat 33 de milioane de lire sterline ne-a lasat fara grai. Eram în stare de şoc.”
Acum ei au in plan sa isi cumpere o casa noua, o masina si sa plece intr-o calatorie.

