La Bruxelles s-a deschis un magazin care vinde la kilogram colete de la Amazon nedorite, dar inca sigilate, efectiv niste bilete de loterie care ar putea aduce cumparatorilor un smartwatch, un smartphone, sau un obiect fara valoare, relateaza Reuters, potrivit hotnews.ro.

Magazinul, numit in franceza ”Pile ou Face”, (echivalentul lui ”cap sau pajura”), este situat in apropierea pietei centrale Place Flagey si ofera coletele la pretul de 16 euro pe kilogram.

Clientii aleg o cutie dintre zecile depozitate in magazin si unii le deschid pe loc.

"Este ca la jocuri de noroc. Am platit 40 de euro si mi-am luat trei-patru casti, am facut o treaba buna", a spus Paul, care a refuzat sa-si dea numele de familie.

Gisele Peeters a fost insa putin dezamagita. Pachetul ei de 14,40 euro continea un telefon in stil vechi, cu cadran.

"Nu este ceva ce as fi cumparat. Voi incerca sa-l revind", a spus ea.

Arnaud Userstam, cel care a fondat magazinul, a spus ca ceasurile si smartphone-urile conectate sunt articolele pe care oamenii sunt cel mai fericiti sa le primeasca, dar altii se intorc acasa cu haine sau, uneori, cu obiecte deosebit de ciudate.

”O doamna a primit 100 de periute de dinti pentru caini”, a spus el.

Anterior, pachetele Amazon erau distruse

Userstam a inceput afacerea dupa ce el si sotia sa s-au intrebat ce se intampla cu coletele cu probleme de livrare, dupa ce s-au confruntat ei insisi cu problema.

Au aflat ca exista si alte magazine similare.

Pile ou Face a semnat contracte cu gigantul retailer american Amazon din Europa pentru a obtine pachete care nu au fost ridicate de la locurile de preluare, care au fost returnate de clienti sau pur si simplu s-au pierdut.

Userstam nu a detaliat contractele, desi a spus ca anterior aceste pachete erau doar distruse.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.