Seful diplomatiei europene Josep Borrell a declarat miercuri ca, daca se confirma lovitura de stat din Gabon, atunci va spori instabilitatea din regiune, transmite Agerpres, preluat de digi24.ro.
Situatia din tara africana va fi analizata de ministrii apararii din statele Uniunii Europene, reuniti in cadru informal la Toledo, eveniment organizat de presedintia spaniola a Consiliului UE.
„Daca se confirma, atunci este vorba de inca o lovitura de stat militara ce sporeste instabilitatea in intreaga regiune”, a spus Borrell in fata ministrilor apararii europeni.
Potrivit demnitarului, ceea ce se intampla in Africa de Vest constituie o mare problema pentru Europa.
Un grup de ofiteri superiori din Gabon au anuntat miercuri dimineata la televiziune ca au preluat puterea, la scurt timp dupa ce autoritatea electorala nationala comunicase ca presedintele Ali Bongo Odimba a fost reales pentru al treilea mandat, cu 64,27% din voturi. Alegerile generale au fost afectate de intarzieri, pe care opozitia le-a denuntat drept frauduloase.
La canalul de televiziune Gabon 24, militarii au anuntat ca reprezinta toate fortele de securitate si aparare ale tarii din vestul Africii centrale. Ei au declarat ca alegerile sunt anulate, toate frontierele sunt inchise pana la noi ordine, iar institutiile statului sunt dizolvate.
Unul dintre militari a spus la postul de televiziune Gabon 24: „Am decis sa aparam pacea punand capat regimului actual”.
Puciul din Gabon are loc la o luna dupa cel din Niger.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


