Presedintele belarus Aleksandr Lukasenko a spus ca lumea ar fi trebuit sa urmeze exemplul sau de abordare a pandemiei, adaugand ca atunci cand el a avertizat asupra crizei economice ”toti au inceput sa rada de mine.”
Lukasenko a anuntat joi ca deocamdata nu va inchide frontierele tarii sale, cum au facut alte state pentru a incetini pandemia de COVID-19.
”Am stabilit la aceasta ora trei coridoare pentru circulatia persoanelor si marfurilor. Nu avem intentia sa inchidem (frontierele). Deocamdata nu exista o astfel de necesitate”, a spus liderul belarus in timpul unei intalniri cu conducerea guvernului.
Lukasenko a explicat ca autoritatile controleaza deplasarile persoanelor si marfurilor, o treaba ”complicata si costisitoare”, insa tara a ales aceasta cale.
”Cand eu am avertizat despre toate acestea in urma cu o luna si jumatate...”
Liderul belarus a spus ca in numai patru luni lumea s-a schimbat in totalitate si a adaugat ca ”aliati care si-au mentinut vreme de decenii deschise frontierele si au construit bune relatii au restabilit frontierele si si-au distrus relatiile”.
El s-a referit in special la inchiderea frontierelor de catre Rusia si la impactul negativ pe care acest lucru l-a avut asupra economiei belaruse.
”La sfarsitul anului trecut si la inceputul acestui an a inceput pandemia petroliera. Rusia a renuntat sa livreze petrol in cantitatile necesare, ceea ce a constituit o lovitura grea pentru economia noastra”, a mai declarat presedintele belarus.
Alt factor care a avut un impact negativ asupra economiei belaruse a fost, potrivit lui Lukasenko, ”psihoza” generata de pandemia COVID-19.
El si-a exprimat convingerea ca a sosit timpul sa se dea dreptate autoritatilor belaruse pentru modul in care ele au combatut pandemia.
”Astazi toti vorbesc despre economie, despre cum vom trai, despre faptul ca 350 de milioane de oameni vor muri de foame, dar cand eu am avertizat despre toate acestea in urma cu o luna si jumatate toti au inceput sa rada de mine”, a spus Lukasenko.
De la ”tractorul ii va vindeca pe toti”, la ”beti multa vodca”
Presedintele belarus a devenit cunoscut in contextul pandemiei pentru sfaturile sale controversate cu privire la combarea coronavirusului.
Acum o luna, Lukasenko le cerea concetatenilor sai sa nu intre in panica si sa continue sa munceasca.
”Tractorul ii va vindeca pe toti! Pamantul vindeca pe toata lumea!”, a explicat el.
Ulterior, Lukasenko a venit cu alte recomandari inedite de combatere a pandemiei.
„Coronavirusul e o psihoza, la fel cum decizia tarilor de a a inchide frontierele este o mare prostie. Va recomand sa faceti o sauna, sa beti multa vodca si sa munciti din greu, in acest mod o sa ucideti virusul din organism”, a spus presedintele.
In pofida recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) de a adopta masuri la nivel national, autoritatile belaruse au optat pentru actiuni restrictive cu caracter partial si au pus accentul pe mentinerea activitatii economice.
Potrivit celui mai recent bilant, in Belarus se inregistreaza 7.300 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus si 58 de decese cauzate de COVID-19.


