Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat luni, 27 octombrie, că intenționează să își vândă toate activele internaționale, în contextul noilor sancțiuni impuse de Statele Unite și alte țări occidentale.
Potrivit comunicatului publicat pe site-ul oficial, Lukoil invocă „introducerea unor măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale” drept principalul motiv pentru această decizie. Conducerea afirmă că a început deja să analizeze ofertele primite din partea potențialilor cumpărători, în condițiile în care tranzacțiile trebuie aprobate de autoritățile americane.
„Vânzarea activelor se face în conformitate cu o licență emisă de Oficiul de Control al Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA. Compania va solicita o prelungire a licenței, dacă este necesar, pentru a asigura continuarea activităților până la finalizarea procesului”, se precizează în comunicat.
Lukoil deține rafinării, stații de carburanți și proiecte petroliere în mai multe țări europene, printre care România, Bulgaria, Serbia, Italia și Țările de Jos. În ultimele luni, mai multe filiale ale companiei s-au confruntat cu dificultăți operaționale din cauza restricțiilor privind plățile internaționale și aprovizionarea cu materii prime.
Săptămâna trecută, SUA au extins sancțiunile împotriva celor două mari companii petroliere ruse, Rosneft și Lukoil, ca parte a pachetului de măsuri economice adoptate în contextul războiului din Ucraina.
