Franta intentioneaza sa apere integritatea teritoriala a Ucrainei, i-a transmis Emmanuel Macron lui Vladimir Putin, luni, in cadrul unei convorbiri telefonice intre cei doi lideri. 

In cadrul acestei convorbiri, Putin s-a limitat sa reitereze, potrivit administratiei prezidentiale franceze, „analiza pe care o face adesea asupra faptului ca negocierile ar fi puse in dificultate din cauza autoritatilor ucrainene”.

Statele Unite, Uniunea Europeana si Franta si-au exprimat deja ingrijorarea in ultimele zile cu privire la aceasta desfasurare de trupe rusesti la granita cu Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat, luni, Rusia impotriva oricarei noi „actiuni agresive” la granita cu Ucraina.

„Trebuie sa prevenim o escaladare militara”, a spus un purtator de cuvant al diplomatiei germane, cerand Rusiei „sa dea dovada de retinere” si „sa revina la masa negocierilor”.

Situatia din aceasta regiune a fost foarte tensionata de la anexarea in 2014 de catre Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea. De peste sapte ani, Ucraina se afla in conflict cu separatistii pro-rusi in partea de est a teritoriului sau, noteaza AFP.

Conform Kremlinului, Putin a calificat, la randul sau, exercitiile militare efectuate de SUA si NATO in Marea Neagra drept o „provocare”. 

In convorbirea cu presedintele Macron, Putin „a atras atentia asupra caracterului provocator al exercitiilor de mare amploare desfasurate de Statele Unite si de unii dintre aliatii lor in Marea Neagra si care sporesc tensiunile dintre Rusia si NATO”, a transmis Kremlinul.

Putin pare sa se refere la participarea mai multor nave militare americane la exercitii in Marea Neagra, despre care Moscova a afirmat saptamana trecuta ca le „monitorizeaza” si pe care Putin le-a calificat drept o „provocare serioasa”. Cea mai recenta acuzatie a lui Putin vine pe fondul unor tensiuni crescande in jurul conflictului din Ucraina.

Sursa: