Mai multe guverne, dar si reprezentantii NATO s-au aratat ingrijorati de gestul autoritatilor de la Minsk, care au fortat avionul sa aterizeze pentru a-l putea aresta pe jurnalistul care se afla la bord. UE cere o ancheta internationala. Si SUA, care condamna deturnarea zborului de catre regimul Lukasenko, cere investigatii imediate si clare. Minskul afirma ca a actionat legal si acuza europenii de politizarea incidentului.

Compania Ryanair, avionul careia a fost deturnat ieri la Minsk, a denuntat un act de piraterie si terorism de stat. Potrivit companiei irlandeze low-cost, echipajul avionului a fost informat de Belarus cu privire la o potentiala amenintare la adresa securitatii la bord si a fost instruit sa se indrepte catre aeroportul din Minsk, desi cel mai apropiat era aeroportul din Vilnius. Autoritatile de la Minsk la randul lor sustin ca echipajul ar fi decis sa aterizeze la Minsk, iar Lukasenko a ordonat personal unui avion de vanatore MIG-29, sa insoteasca Boeingul.

Andrei GURTEVICI, COMANDANTUL ADJUNCT AL FORTELOR AERIENE DIN BELARUS:”Dupa ce comandantul acestui avion a decis sa aterizeze pe aerodromul de rezerva Minsk 2, si a intors aeronava in directia Minsk, a fost luata decizia de a ridica in aer un echipaj de serviciu MIG-29.” 

Intr-un comunicat de presa plasat pe site-ul Ministerului belarus de Externe, Minskul da asigurari ca a actionat in mod legal interceptand un zbor comercial, in urma unei alerte cu bomba, si respinge acuzatiile potrivit carora a deturnat avionul cu scopul de a-l aresta pe opozantul belarus Roman Protasevici, care se afla la bord. 

Svetlana TIHANOVSKAIA, LIDERA OPOZITIEI DIN BELARUS:”Nimeni nu se astepta la asa ceva, ca poti sa fortezi un avion plin cu pasageri sa aterizeze la Minsk, cand pana la Vilnius nu mai era atat de mult si e clar ca atatia pasageri au fost pusi in pericol doar pentru a lua de acolo o persoana. Roman Protasevici este considerat dusmanul lui Lukasenko pentru ca intotdeauna a spus adevarul si nu a ascuns ce se intampla in Belarus.“ 

In acelasi timp, Lituania, tara de destinatie a aeronavei, a cerut statelor UE sa recomande ca avioanele lor sa evite spatiul aerian al Belarusului.

Gitanas NAUSEDA, PRESEDINTELE LITUANIEI:”E nevoie de o investigatie a organizatiei pentru aviatia civila internationala, ca sa intelegem cum a fost posibil sa fie comis un act de terorism national, ziua in amiaza mare.” 

Lituania sustine ca operatiunea de aterizare fortata pare sa fi fost planificata in prealabil, precizand ca serviciile de informatii din Belarus stiau cine se afla la bord. 

SKAISGIRYTE, CONSILIERUL PRESEDINTELUI LITUANIEI:”Evident ca KGB-ul belarus este in spatele acestui incident deoarece un avion de vanatoare MIG-29 si un elicopter MI-24 a fost folosit pentru a forta aterizarea avionului.”

Pavel LATUSKO, MEMBRU AL OPOZITIEI DIN BELARUS:”A fost o aterizare fortata sub amenintarea de a fi doborat de catre avionul de vanatoare al fortelor militare belaruse MIG-29.” 

Secretarul american de stat a condamnat la randul sau deturnarea avionului, pecizand ca rapoartele initiale arata ca, in escortarea avionului au fost implicate serviciile secrete si aviatia militara, fapt extrem de ingrijorator. Si NATO a denuntat incidentul pe care l-a calificat grav si periculos si a cerut o ancheta internationala. Amnesty International a cerut eliberarea lui Roman Protasevici. Cei care sunt vinovati de deturnarea avionului Ryanair la Minsk si retinerea jurnalistului de opozitie trebuie sa fie sanctionati, a declarat Presedinta Comisiei Europene. Sefii de stat si de guvern din tarile membre ale Uniunii Europene, care se reunesc astazi la summitul UE, urmeaza sa discute despre impunerea unor sanctiuni suplimentare Belarusului. Si Ministerul de Externe de la Chisinau sustine solicitarile partenerilor internationali pentru demararea unei investigatii independente in scopul elucidarii tuturor circumstantelor producerii acestui incident, inclusiv retinerea unui jurnalist belarus.