Ne vaccinam, dar vrem sa stim si efectele pe care le are aceasta imunizare. Mai multe tari fac studii privind efectele vaccinarii impotriva COVID-19. Cel mai amplu studiu in UE se face in Italia, iar primele rezultate arata ca la 35 de zile dupa prima doza, exista o reducere cu 80 la suta a infectiilor. Europa a accelerat ritmul vaccinarii si multe tari revin treptat la viata normala.

Marea Britanie, care a vaccinat complet aproape 40 la suta din populatia adulta, a ridicat astazi o parte dintre restrictii. Restaurantele si puburile se pot deschide in interior, iar muzeele, teatrele, cinematografele si hotelurile isi redeschid portile pentru localnici si turisti. Oamenii se pot intalni in grupuri de pana la 30 de persoane in aer liber, iar restrictiile de noapte sunt ridicate.

Boris JOHNSON, PREMIERUL MARII BRITANII:”Toate datele ne arata ca facem progrese majore impotriva acestui virus, dar ca sa ne asiguram ca progresul nostru ireversibil trebuie sa respectam regulile.” 

Chiar daca renunta la unele restrictii, britanicii nu sunt inca linistiti, dupa ce tulpina indiana a coronavirusului a devenit cea dominanta in Regat. Si in Spania au fost ridicate masurile restrictive in mai multe regiuni, iar multi locuitori au petrecut weekendul pe malul marii, iar cafenelele si restaurantele de pe plaje s-au redeschis.

„Se pare ca aproape revenim la normalitate, dar eu inca sunt ingrijorata pentru ca s-au intamplat multe lucruri neplacute, multi oameni au murit si trebuie sa fim foarte atenti.”

”In acest week-end am avut totul rezervat si se pare ca viata incepe sa se imbunatateasca.” 

Si in Grecia turistii au inceput sa vina chiar din primul weekend, dupa deschiderea turismului. Insula Mykonos a intampinat primii calatori, iar proprietarii restaurantelor spera ca in acest an vor fi mai multi.

Nikos LOIZOS, PROPRIETAR RESTAURANT, MYKONOS:„In primul rand, speram ca va fi un val foarte mare de turisti. Am luat toate masurile. Pana la sfarsitul lunii vom fi toti vaccinati, purtam masti si aplicam toate masurile. Vom astepta, sa vedem cum va merge sezonul.”

Si Portugalia a autorizat de astazi calatoriile in scop turistic pentru persoanele din majoritatea tarilor europene. In Cehia, dupa aproape sase luni de carantina, terasele, cafenelele si restaurantele s-au deschis de astazi. Vizitatorii insa trebuie sa prezinte rezultat negativ al testului pentru coronavirus sau un certificat de vaccinare completa. Vantul libertatii bate si in Polonia. Oamenii s-au bucurat de primul lor weekend fara masca in aer liber si s-au putut relaxa la terase. Intre timp in Italia se desfasoara cel mai amplu studiu din Uniunea Europeana cu privire la vaccinare. Institutul de Sanatate Publica a analizat situatia epidemiologica dupa vaccinarea a aproape 14 milioane de oameni. Dupa 35 de zile dupa prima doza, exista o reducere cu 80 la suta a infectiilor, cu 90 la suta reducerea spitalizarilor si cu 95 la suta reducerea deceselor. Italienii au analizat datele incepand cu 27 decembrie, de cand s-a dat startul campaniei de vaccinare, pana pe 3 mai.