Un autovehicul de tip SUV a intrat intentionat duminica seara in multimea care se adunase pentru o parada de Craciun in orasul american Waukesha, din statul Wisconsin. Sunt mai multi morti si peste 20 de raniti, inclusiv copii, a anuntat politia.

Sunt „mai multi morti”, a declarat seful politiei, Dan Thompson, intr-o conferinta de presa, dar nu a precizat numarul exact al persoanelor decedate.

„Parada de Craciun de la Waukesha era in desfasurare cand un SUV de culoare rosie a doborat barierele din partea de vest si s-a indreptat spre strada principala”, a explicat el. „Masina a lovit peste 20 de persoane, printre care copii, si au fost raniti in urma acestui incident”, a spus Dan Thompson, potrivit AFP, preluata de Agerpres. Seful politiei a mai spus ca un agent a incercat sa opreasca vehiculul si a folosit armamentul din dotare, dar nimeni nu a fost ranit.

Pe retelele sociale au inceput sa apara imagini cu SUV-ul rosu care trece in viteza si chiar cu momentul in care acesta loveste intentionat oamenii:

Autoritatile locale au anuntat, la randul lor, ca 11 adulti si 12 copii au fost transportati la spital, iar ulterior doua institutii medicale au transmis ca trateaza 28 de pacienti in urma acestui incident, relateaza CNN. Unul dintre spitale avea trei pacienti in stare critica si patru in stare grava.

Politia din Waukesha a gasit un vehicul suspect. O ancheta este in desfasurare.  O persoana identificata in cadrul acestei anchete a fost retinuta de politie.

Angelito Tenorio, candidat pentru postul de trezorier al statului, prezent la fata locului, a relatat pentru Milwaukee Journal Sentinel ca a vazut un vehicul de tip SUV intrand cu viteza maxima pe artera unde avea loc parada. „Apoi, am auzit un lovitura puternica si tipetele persoanelor lovite de vehicul”, a spus el. 

Casa Alba a transmis ca urmareste incidentul, este gata sa ofere toata asistenta de care este nevoie si si-a exprimat compasiunea pentru victime si rudele lor.