Cooperarea internationala declansata de un val de crime intre bande in Grecia a ajutat la dezmembrarea unei retele criminale - din care faceau parte inclusiv romani, care este acuzata de peste 60 de crime in Europa in ultimul deceniu, a declarat vineri politia elena, relateaza hotnews.ro.

Peste 39 de persoane, in principal din Serbia si Muntenegru, dar si din Albania si Romania, au fost identificate sub suspiciunea de participare la o organizatie criminala, potrivit unor documente judiciare, iar 17 dintre acestea sunt deja in inchisoare in Serbia, Muntenegru si Turcia.

"Clanul Kotor", infiintat in 2010 in Muntenegru si implicat in traficul de droguri in intreaga lume, s-a divizat in doua grupari rivale, Kavac si Skaljari, in 2014, dupa o disputa legata de o operatiune esuata de trafic de droguri in Spania.

"Razboiul dintre cele doua grupari a dus la cel putin 60 de crime in intreaga Europa", a declarat seful politiei din Atena, Fotios Douitsis.

Patru membri, din Serbia si Muntenegru, au ajuns in Grecia in 2019 in cautarea unei ascunzatori. Ei au fost ucisi un an mai tarziu de membri ai gruparii rivale, a precizat politia elena.

Atunci cand Grecia a cerut ajutor din partea Serbiei si Europol, agentia europeana de aplicare a legii, a stabilit ca membrii bandei foloseau o aplicatie pentru a trimite mesaje criptate care se stergeau singure automat.

Europol si politia din Franta, Olanda si Belgia au organizat o operatiune pentru a obtine acces la aplicatie si au gasit acolo dovezi legate de crimele din Grecia.

Douitsis a laudat cooperarea si schimbul de informatii intre autoritatile politienesti europene, evidentiind Serbia pentru asistenta sa esentiala.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.