Cel putin cinci civili, intre care patru membri ai unei familii, au fost ucisi sambata intr-un raid aerian rus intr-un sat din nord-vestul Siriei, afectat de noi violente.

“Un avion rus a efectuat dupa miezul noptii de vineri spre sambata un raid deasupra satului Bala situat in vestul provinciei Alep, omorand cinci civili, intre care trei copii”, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relateaza AFP.

“Un barbat, sotia sa si cele doua fiice ale acestora sunt printre victime”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, scrie Agerpres.

OSDO, care are o vasta retea de surse in Siria identifica autorii raidurilor incepand de la tipul de avion folosit, locul atacului, planuri de zbor si munitia folosita.

Potrivit OSDO, 28 de civili, intre care opt copii, au murit in bombardamente incepand de miercuri, in timp ce 58 de luptatori pro-regim si 67 de jihadisti au murit in confruntari. In acelasi timp, noua civili au fost ucisi si 30 raniti de rachete lansate de jihadisti in district ale orasului Alep, sub controlul regimului sirian.

Siria este devastata din 2011 de un conflict care s-a soldat cu peste 380.000 de morti.

Sursa: