In Bucuresti se va organiza in weekend-ul 7-9 mai un maraton al vaccinarii, in cadrul caruia oamenii se vor putea vaccina fara programare, doar cu buletinul. Autoritatile au ales doua spatii, Biblioteca Nationala a Romaniei si Sala Palatului, unde spera sa vaccineze peste 15.000 de persoane intr-un weekend.

"Multumesc doctorului Valeriu Gheorghita pentru ca a acceptat propunerea venita din partea Ministerului Culturii de a organiza un centru de vaccinare in parcarea Bibliotecii Nationale! Sanatatea si Cultura isi pun resursele la un loc pentru binele romanilor! Daca vrem sa mergem la film, teatru sau concerte, trebuie sa ne vaccinam! Va asteptam pe 7, 8 si 9 mai, in parcarea Bibliotecii!", a scris ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, duminica pe Facebook.

Presedintele Comitetului de coordonare a campaniei de vaccinare impotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghita, a anuntat sambata seara ca in perioada 7 - 9 mai va fi organizat un maraton al vaccinarii la Bucuresti.

"Pe 7 - 9 mai va fi acest maraton al vaccinarii la Bucuresti. Si pot sa spun, in premiera, foarte probabil, locatiile vor fi doua. La Sala Palatului si Biblioteca Nationala. (...) Ne dorim aproximativ 50 de fluxuri, 50 de cabinete de vaccinare, ceea ce inseamna - daca vorbim de doua zile si jumatate de activitate de vaccinare - peste 15.000 de persoane ar putea sa fie vaccinate intr-un singur weekend. Vom stabili tipul de vaccin, foarte probabil ca vorbim de vaccin de la compania Pfizer. La fel, fara sa fie nevoie de programare, trebuie sa avem o promovare a evenimentului incat sa afle cat mai multe persoane. Si, prin prezentare directa, vor fi vaccinate", a precizat Valeriu Gheorghita sambata la Antena 3, potrivit Agerpres.

Persoanele care doresc sa se vaccineze trebuie sa prezinte doar cartea de identitate, a mai precizat Valeriu Gheorghita.