Doua bombardiere rusesti de model Tu-95, denumite si " Bear" (" Ursul"), au fost surprinse joi deasupra Canalului Manecii, la doar cateva sute de metri de tarmul sudic al Marii Britanii, relateaza The Telegraph.

Ambasadorul Rusiei la Londra, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat joi la Ministerul britanic de Externe pentru a oferi explicatii despre manevre ale avioanelor militare ruse in apropierea spatiului aerian al Marii Britanii.

"Chiar daca avioanele ruse nu au patruns in spatiul aerian britanic, s-au aflat in apropiere, perturband traficul aerian civil in cursul zilei de miercuri", a anuntat Ministerul britanic de Externe.

"Din acest motiv, ambasadorul Rusiei a fost convocat pentru a oferi explicatii", a precizat diplomatia britanica. Insa Autoritatea aeronautica civila britanica (CAA) a comunicat ca nu are idee despre perturbarea traficului aerian.

Ministerul britanic al Apararii a confirmat ca au loc incidente cu avioane militare ruse cam o data pe luna in 2014, dupa opt situatii inregistrate in 2013. Ministrii de Externe ai statelor Uniunii Europene au decis joi prelungirea cu sase luni, pana in septembrie, a sanctiunilor punctuale adoptate in martie 2014 impotriva unor personalitati separatiste proruse si ruse, a declarat Federica Mogherini, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe. "Uniunea Europeana pregateste masuri suplimentare de sanctionare", a adaugat oficialul UE.