Premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat ca va recurge in ultima instanta la decizia reintroducerii carantinei impotriva COVID-19.
El a comparat o astfel de solutie cu o masura de “descurajare nucleara”, potrivit unui interviu aparut duminica in Daily Telegraph, citat de AFP.
Boris Johnson, care spera intr-o revenire la normal ”in jurul Craciunului” in pofida temerilor puternice privind valul al doilea al noului coronavirus, a apreciat ca modul in care guvernul gestioneaza criza sanitara, care face obiectul a numeroase critici, s-a ameliorat, scrie Agerpres.
Regatul Unit este una din tarile cele mai lovite de pandemie si inregistreaza peste 45.000 de morti, cel mai important numar de decese din Europa.
Economia a fost afectata in mod special si prim-ministrul, care a inceput sa ridice treptat masurile de izolare, spera sa evite situatia de a lua din nou o asemenea decizie la nivel national.
“Nu pot abandona acest instrument asa cum nu pot abandona descurajarea nucleara”, a declarat el pentru Daily Telegraph intr-un interviu care marcheaza un an de la instalarea sa in Downing Street.
″Insa ca si in cazul descurajarii nucleare, cu siguranta nu vreau sa il folosesc. Si cred ca nu ne vom afla din nou intr-o astfel de situatie”, a afirmat el.
Boris Johnson a dezvaluit vineri urmatoarele etape ale planului sau de a ridica treptat masurile de restrictie introduse la 23 martie pemtru a lupta impotriva raspandirii noului coronavirus.
Salile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de infrumusetare si salile de bowling se vor redeschide la 1 august. Incepand din septembrie se vor redeschide scolile, liceele si after-school-urile. De la toamna se vor putea organiza casatorii cu participarea a maxim 30 de persoane, precum si conferinte si evenimente pe stadioane.
In plus, prim-ministrul i-a incurajat pe britanici sa revina la lucru incepand cu 1 august, idee ce vine in contradictie cu o declaratie data joi de consilierul sau stiintific Patrick Vallance, care a estimat ca telemunca este in continuare ″cea mai buna solutie″ si ca nu exista niciun motiv pentru a schimba recomandarile in acest sens.
Sursa: Stirileprotv.ro


