Marea Britanie va intra in "stare de urgenta", daca va parasi UE fara un acord, a declarat fostul procuror general Dominic Grieve, un sustinator al taberei conservatoare care militeaza la Westminster pentru ramanerea in blocul comunitar.


Potrivit Sky News, Grieve a declarat ca o ieşire a Marii Britanii din UE fara un acord – aşa-numitul “hard Brexit”, ar fi “absolut catastrofala”.Susţinând ca unii dintre colegii sai consevatori îşi doresc ca divorţul dintre Regat şi UE sa se încheie fara un acord, Grieve a insistat ca nu vrea sa sperie pe nimeni, dar impactul unei astfel de soluţii va fi incomensurabil.

“Trebuie sa fim realişti. Vom intra în stare de urgenţa. Serviciile de baza ar putea sa nu fie disponibile. Va fi imposibil, de exemplu, sa zburam la Roma, pentru ca dreptul de a survola spaţiul aerian al altor state UE este reglementat de legislaţia UE. Nu vom mai avea medicamente, pentru ca Marea Britanie nu va mai face parte din Agenţia Europeana a Medicamentului. Iar alimentele din UE vor fi aduse cu dificultate în ţara, pentru ca vor exista o serie controale la graniţa, care vor întârzia mult livrarile”, a explicat Dominic Grieve.

Nu este pentru prima data când la Londra se vorbeşte despre efectele catastrofale ale Brexitului. În luna iunie, The Sunday Times a prezentat trei scenarii posibile - imaginate de oficiali guvernamentali - în eventualitatea unui Brexit fara acord (”no deal”) - blând, grav si un adevarat ”Armageddon”, potrivit News.ro.

Potrivit scenariului ”grav”, portul Dover de la Canalul Mânecii ”va intra în colaps în prima zi”, iar supermarketurile si spitalele vor ramâne în scurt timp fara livrari.

Varianta cea mai pesimista prezinta o imagine apocaliptica a Marii Britanii care va fi lovita de o penurie de hrana, combustibil si medicamente, cae se va instala la câteva saptamâni dupa retragerea Regatului Unit din UE, daca cele doua parţi nu încheie un acord comercial.

Marea Britanie vrea sa încheie un acord cu privire la viitoarea sa relatie comerciala cu UE înainte sa iasa din Uniune, pe 29 martie 2019, însa Londra elaboreaza totodata planuri cu privire la încheierea negocierilor fara un acord.

Regatul si Uniunea vor sa încheie un acord global cu privire la Brexit pâna în octombrie, astfel încât celelalte state membre UE sa aiba timp sa ratifice documentul înainte ca Marea Britanie sa paraseasca blocul.

Însa Guvernul conservator al premierului britanic Theresa May este împartit între ministri ce sustin un ”Brexit dur”, care sa permita Regatului sa încheie acorduri comerciale în toata lumea, si cei care vor ca tara sa ramâna foarte aproape de Uniune, cel mai mare partener comercial al sau.

Liderii UE sunt nemultumiti din cauza a ceea ce considera drept o lipsa a unor propuneri ferme din partea Regatului cu privire la solutionarea unor probleme majore privind aranjamente vamale si statutul frontierei dintre provincia britanica Irlanda de Nord si Irlanda. Aceasta va fi singura frontiera terestra între Marea Britania si UE, dupa Brexit.

Între timp, însa, Comisia Europeana a adoptat o comunicare în care le solicita tarilor membre ale Uniunii Europene sa-si intensifice pregatirile pentru toate rezultatele retragerii Regatului Unit din blocul comunitar, inclusiv în cazul unui hard Brexit, afirmând ca repercusiunile asupra cetatenilor, companiilor si administratiilor publice atât din UE, cât si britanice sunt inerente si diverse.

"Întrucât tot nu este înca sigur ca la data mentionata (30 martie 2019, n.r.) va exista un acord de retragere ratificat sau ce va contine acesta, se fac pregatiri care sunt menite sa încerce sa se asigure ca institutiile UE, statele membre si entitatile din sectorul privat sunt pregatite pentru retragerea Regatului Unit. Si, în orice caz, chiar daca se ajunge la un acord, Regatul Unit nu va mai fi un stat membru dupa retragere si, prin urmare, nu va mai beneficia de aceleasi avantaje ca un stat membru. Prin urmare, pregatirea pentru momentul în care Regatul Unit va deveni o tara terta are o importanta deosebita, chiar si în cazul ajungerii la un acord între UE si Regatul Unit'', subliniaza executivul comunitar.

Comisia Europeana adauga ca pregatirea pentru retragerea Regatului Unit nu este numai responsabilitatea institutiilor UE, ci este un efort comun la nivel comunitar, national si regional. De asemenea, la acest efort trebuie sa participe, în special, operatorii economici si alte entitati din sectorul privat.