Franta a intrat in carantina totala. Inainte de acest moment, mii de oameni au fugit pur si simplu din capitala Paris, catre zonele de tara, unde spera sa poata suporta mai usor perioada de inchidere.
In aceste conditii, la iesirea din Paris s-au format cozi uriase de masini, iar garile si autogarile au fost pline de oameni.
Pe de alta parte, cateva sute de persoane au iesit pe strazile metropolei pentru a protesta fata de reintoarcerea la carantina, iar magazinele au fost asaltate de catre cei care raman in oras.
In Franta au fost anuntate aproape 48.000 de noi cazuri in 24 de ore. Asta dupa ce in 25 octombrie au fost anuntate peste 52.000 de infectari.
In urma cu doua zile, presedintele Emmanuel Macron a anuntat carantina totala, incepand de vineri. Afacerile non-esentiale vor fi inchise, dar scolile vor ramane deschise timp de patru saptamani.
Oamenii vor avea voie sa iasa din casa pentru achizitionarea de bunuri esentiale, sa mearga la medic sau sa faca ora zilnica de miscare in aer liber.
„Virusul circula in Franta cu o viteza pe care nici cele mai pesimiste prognoze nu au anticipat-o. Spre deosebire de primul val, toate regiunile se afla acum pe pragul de alerta. (...) Responsabilitatea mea este de a-i proteja pe toti francezii, in ciuda polemicilor, in ciuda dificultatii deciziilor care trebuie luate. Imi asum pe deplin”, a spus presedintele francez, adaugand ca al doilea val „va fi mai greu, mai letal decat primul”.
El a precizat ca situatia epidemica va fi evaluata la fiecare doua saptamani.


