Faimosul oraș turcesc, Istanbul, a fost zguduit azi de un cutremur de magnitudine 6,2, produs în Marea Marmara la 10 km adâncime. Din primele informaţii, nu par să existe victime sau pagube semnificative, dar populaţia speriată a ieşit în spaţii libere, cu atât mai mult cu cât au fost înregistrate şi doua replici destul de puternice.

Rețelele sociale au fost rapid împânzite cu imagini din timpul seismului, în care se văd clădiri care se zguduie și se aud zgomote puternice.

Oamenii panicaţi au ieşit afară din case şi de la locurile de muncă şi au așteptat pe străzi, parcuri sau în alte locuri deschise de teama unor noi replici.

Pasagerii şi angajaţii de la aeroportul din Istanbul au intrat, de asemenea, în panică şi au ieşit afară.

Prezentatoarea unei televiziuni se afla în direct în momentul seismului. Într-un videoclip se observă cum moderatoarea, care tocmai preluase un invitat prin apel telefonic, încearcă speriată să anunțe cutremurul. Femeii îi tremură vocea și încearcă să prezinte, cât mai calm, informațiile primite în acel moment.      

„Un cutremur foarte puternic are loc chiar acum. Un cutremur foarte puternic se simte în Istanbul.”

Imaginile arată că în Marea Marmara s-au creat valuri uriașe.

Turcia este traversată de două falii care au provocat numeroase tragedii în trecut iar experţii cei mai pesimişti prevăd un cutremur cu cel puţin magnitudinea 7 până în 2030, ceea ce ar provoca prăbuşirea parţială sau totală a sute de mii de clădiri. În februarie 2023, sud-estul ţării a suferit un cutremur violent care a ucis cel puţin 53.000 de persoane şi a devastat oraşul antic Antakia.