Cantareata Mariah Carey, despre care presa internationala a scris ca este insarcinata in patru luni, va naste un baiat, potrivit unor surse apropiate vedetei, citate de contactmusic.com.
Dupa ce Mariah Carey a negat ca ar fi insarcinata in luna a patra, asa cum s-a scris in presa, apropiati ai vedetei sustin ca ea va confirma oficial aceasta informatie peste doua saptamani, la inceputul campaniei de promovare a noului ei album de sarbatori, "Merry Christmas II You".
Sotul cantaretei, Nick Cannon, este foarte fericit si a declarat ca Mariah Carey este foarte "grijulie" si ca va fi "cea mai buna mama", potrivit surselor citate.
Mariah Carey a cunoscut succesul in anii '90, prin lansarea unui album care ii poarta numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cantareata in Statele Unite ale Americii in anii '90. Popularitatea sa a intrat in declin incepand cu anii 2000, cand a rupt legatura cu studioul ei de inregistrari.
Diva, considerata una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, s-a reintors pe scena muzicii pop in 2005, cu albumul "The Emancipation of Mimi", care a avut un imens succes.
Albumul ei "E=MC2", lansat in aprilie 2008, s-a vandut in peste 1,3 milioane de copii doar in Statele Unite si i-a oferit artistei americane sansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 in Billboard Hot 100, gratie piesei "Touch My Body".
Cu aceasta piesa, Mariah Carey l-a depasit pe Elvis
Presley si a urcat pe a doua pozitie in clasamentul artistilor cu cele mai multe piese devenite No.1 in Billboard Hot 100, in ultimele decade.
Prima pozitie a acestui clasament este ocupata de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.


