Ministrii de Externe din G7, grupul celor mai puternice sapte economii la nivel global, au cerut Rusiei sa elibereze marinarii ucraineni, exprimandu-si sustinerea fata de suveranitatea Ucrainei.
În comunicatul G7, din care fac parte Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA si Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, ministrii de Externe îsi exprima îngrijorarea cu privire la actiunile Rusiei în Strâmtoarea Kerci: „Nu exista nicio justificare pentru folosirea fortei militare din partea Rusiei”, scrie News.ro.
Ministrii fac apel la calm si la respectarea dreptului international pentru a preveni alte escaladari.
„Cerem Rusiei sa elibereze personalul retinut si navele si sa se abtina din a împiedica trecerile legale prin Strâmtoarea Kerci”, se arata în comunicat.
„Noi, G7, subliniem din nou ca nu recunoastem anexarea ilegala a Crimeei si nu o vom face niciodata si ne reafirmam sustinerea de neclintit fata de suveranitatea Ucrainei”, este precizat în comunicat.
Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat, luni, Ucraina ca foloseste ”metode periculoase” în Strâmtoarea Kerci, la o zi dupa un incident armat fara precedent în urma caruia Marina rusa a capturat trei nave ucrainene.
Navele - doua vedete blindate, Berdiansk si Nikopol, si remorcherul Iani Kapu - încercau sa intre din Marea Neagra în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia si marcheaza accesul în Marea Azov. Din totalul de 23 de militari de la bord, sase au fost raniti, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.


