Un proces fără precedent a început în Los Angeles. Pentru prima dată, Mark Zuckerberg a depus mărturii în fața unui juriu. Șeful Meta este acuzat că rețelele sale de socializare - Facebook și Instagram - au fost concepute încă de la început să creeze dependență, să afecteze sănătatea mintală a copiilor și a adolescenților. Zuckerberg neagă aceste acuzații. Este de așteptat ca procesul să dureze câteva săptămâni.      

„Domnule Zuckerberg, compania Meta a creat în mod expres rețelele sociale pentru a le face rău copiilor?”

Flancat de bodyguarzi, Mark Zuckerberg s-a prezentat la tribunalul din Los Angeles pentru a răspunde întrebărilor despre siguranța copiilor care folosesc rețelele sociale. Șeful companiei Meta, care deține Instagram, WhatsApp și Facebook, a mai dat în trecut astfel de explicații, dar acum a fost pentru prima dată când a făcut-o în fața unui juriu.

„Mark, ai un mesaj pentru părinți?”

În sala de judecată au fost prezenți părinți care spun că propriii lor copii au fost afectați grav sau chiar au murit din cauza conținutului de pe rețelele de socializare. Unii dintre părinți au venit și în 2024 în Congresul american. La audierile de atunci, Mark Zuckerberg s-a întors și le-a cerut scuze public. Această mamă povestește că fiica ei a trecut de la o copilă plină de viață, la o adolescentă profund afectată. Femeia a încercat fără succes să îi limiteze accesul la telefon și la rețelele sociale, într-un final fiica ei și-a pus capăt zilelor.      

„S-a ajuns în punctul în care trebuia să-i închid telefonul mobil și computerele și să le încui în mașină, ca să nu mai aibă acces la rețelele sociale. Să spunem lucrurilor pe nume. Este dependență. Nu cred că vreun alt părinte ar spune că este doar o utilizare problematică.”  

În procesul de acum, reclamantă este o tânără de 20 de ani din California, care spune că a început să utilizeze Instagram și YouTube de la 9 ani. Ea susține că aplicațiile respective i-au alimentat depresia. Meta, în schimb, a precizat că problemele fetei au fost cauzate de dificultățile din familia ei și nu de social media. 

Miza este uriașă: companiile Meta și YouTube, pârâte în acest dosar, riscă să ofere despăgubiri de miliarde de dolari. O decizie favorabilă reclamanților ar putea crea un precedent pentru sute de alte procese similare și ar putea forța giganții rețelelor sociale să facă schimbări majore pe platformele lor. Mai ales că procesul vine pe fondul unei reacții globale față de platformele de social media.