Autoritatile sanitare din Regatul Unit vor incepe campania de vaccinare impotriva Covid-19 de marti, un moment istoric pentru lupta impotriva pandemiei care afecteaza planeta de la inceputul acestui an, relateaza AFP, citat de Agerpres.

Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, care este cea mai afectata tara de pe continentul european in ce priveste decesele din cauza Covid-19 si pe locul 2, dupa Rusia, in ce priveste numarul de imbolnaviri, este primul stat de pe glob care a autorizat utilizarea unui vaccin impotriva virusului. Vaccinul dezvoltat de Pfizer si BioNTech a fost aprobat de urgenta la inceputul acestei saptamani.

Ministrul Sanatatii britanic, Matt Hancock, a subliniat ca prima zi din campania de vaccinare marcheaza un moment istoric, numind-o „Ziua Victoriei”. 

„Vor avea prioritate cei mai vulnerabili si cei cu varsta peste 80 de ani, personalul caselor pentru varstnici”, precum si cei din serviciul public de sanatate „vor fi printre primii care vor primi vaccinul”, a precizat acesta duminica intr-un comunicat. Angajatii din Sistemul National de Sanatate (NHS) „muncesc tot weekendul pentru a pregati lansarea acestui program, primele vaccinari urmand sa aiba loc incepand de marti”, a precizat NHS Anglia. In acest scop, mai multe „hub-uri” vor fi instalate in 50 de spitale din Anglia, urmand ca alte 1.000 de centre de vaccinare sa fie organizate, potrivit Ministerului Sanatatii.

 

Restrictiile privind manipularea acestui vaccin, care trebuie depozitat la o temperatura de -70 de grade Celsius, reprezinta provocari logistice, au subliniat autoritatile sanitare. Vaccinul trebuie transportat de o companie specializata, iar decongelarea dozelor dureaza mai multe ore.

Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze de vaccin, cu ajutorul carora vor fi protejate 20 de milioane de persoane, fiind necesare doua inoculari. Intr-o prima etapa, 800.000 de doze vor fi disponibile in Regatul Unit.

Potrivit unor publicatii britanice, regina Elisabeta a II-a, in varsta de 94 de ani, si sotul acesteia, printul Philip, de 99 de ani, vor fi vaccinati in curand, Mail on Sunday afirmand ca acestia planuiesc sa anunte in mod public momentul imunizarii pentru a „'incuraja populatia sa se vaccineze”, autoritatile temandu-se ca militantii anti-vaccin ar putea raspandi indoieli in randul populatiei.

In ciuda rapiditatii cu care autoritatea de reglementare britanica a autorizat vaccinul, directoarea executiva a institutiei, June Raine, a subliniat duminica, pentru BBC, ca „cele mai inalte standarde” internationale au fost aplicate.

Sursa: Stirileprotv.ro