Marturia unei mame care a scapat din infernul din Turcia: „Am fost ingropata de vie, alaturi de fiul meu nou-nascut”

Cand Necla Camuz si-a nascut cel de-al doilea fiu, pe 27 ianuarie, ea l-a numit Yagiz, care in limba romana inseamna „curajos”.

La doar 10 zile mai tarziu, la ora locala 04:17, Necla era treaza si-si hranea fiul in casa lor din provincia Hatay, din sudul Turciei. Cateva clipe mai tarziu, cei doi au fost ingropati sub mormane de moloz, informeaza BBC.

Necla si familia ei locuiau la etajul al doilea al unui bloc modern, cu cinci etaje, din orasul Samandag. Era o „cladire frumoasa”, spune ea, marturisind ca se simtea in siguranta acolo. Femeia nu isi inchipuia ca zona va fi sfasiata de cutremure, cu cladiri avariate si distruse la fiecare pas.

„Cand a inceput cutremurul, am vrut sa ma duc la sotul meu care era in cealalta camera, iar el a vrut sa faca acelasi lucru”, spune ea.

„Dar cand a incercat sa vina la mine cu celalalt fiu al nostru, garderoba a cazut peste ei si le-a fost imposibil sa se miste”, adauga femeia.

„Pe masura ce cutremurul a crescut in intensitate, peretele a cazut, camera tremura, iar cladirea isi schimba pozitia. Cand s-a oprit, nu mi-am dat seama ca am cazut cu un etaj mai jos. Le-am strigat numele, dar nu am primit niciun raspuns”, marturiseste Necla.

Tanara de 33 de ani s-a trezit intinsa cu bebelusul inca tinut in brate. Un dulap cazut langa ea le salvase vietile impiedicand o placa mare de beton sa le zdrobeasca. Cei doi au ramas in aceasta pozitie aproape patru zile.

Prima zi de cosmar

Aflata sub daramaturi, Necla, care era imbracata cu o pijama, nu a vazut altceva decat "negru absolut", asa ca a trebuit sa se bazeze pe celelalte simturi pentru a intelege ce se intampla. Spre usurarea ei, si-a dat seama imediat ca Yagiz inca respira. La inceput, din cauza prafului, ea s-a chinuit sa respire, apoi a inceput sa se calmeze. Era cald printre daramaturi.

Se simtea de parca ar fi fost jucarii pentru copii sub ea, dar nu putea sa verifice acest lucru si nici sa faca in asa fel incat sa se simta mai confortabil. In afara de lucrurile pe care le purta si de pielea moale a fiului ei, nu simtea decat beton si moloz. In departare, auzea voci. Ea a incercat sa strige dupa ajutor si sa loveasca in dulap.

„Este cineva acolo? Ma aude cineva?”, a urlat ea.

Pentru ca nu a primit niciun raspuns, Necla a ridicat bucatile mici de moloz care cazusera langa ea si le-a folosit pentru a lovi dulapul, in speranta ca va face un zgomot care va fi auzit de cineva. Din pacate, nici de aceasta data nu i-a raspuns nimeni. In acel moment, Necla si-a dat seama ca exista posibilitatea sa nu vina nimeni sa o salveze pe ea si pe fiul ei.

„Am fost ingrozita”, afirma ea.

Viata sub daramaturi

In intunericul de sub daramaturi, Necla a pierdut notiunea timpului.

„Planuiesti multe lucruri cand ai un copil nou-nascut si apoi, dintr-o data, esti sub daramaturi”, spune ea.

Totusi, in ciuda situatiei disperate in care se afla, femeia era constienta ca trebuia sa aiba grija de Yagiz. Ea a reusit sa-l alapteze pe micut in acel spatiul inchis. Printre ruine nu exista nicio sursa de apa sau de hrana la care sa poata accesa singura. In disperare, ea a incercat, fara succes, sa-si bea propriul lapte matern. In acele momente teribile, Necla auzea pasi si voci, dar sunetele erau infundate, ceea ce insemna ca salvatorii erau departe de ea si de fiul ei. Ea a decis sa-si economiseasca energia si sa ramana linistita.

In tot acel calvar, femeia se gandea mereu la familia ei. Bebelusul il avea la piept, in timp ce sotul si celalalt fiu al sau se pierdusera in moloz. Ea si-a facut griji si pentru ceilalti oameni dragi din viata sa. Se intreba cum s-au descurcat acestia in timpul cutremurului. O buna bucata de vreme, Necla nu a crezut ca va reusi sa iasa de sub daramaturi, dar prezenta lui Yagiz i-a dat un motiv sa ramana plin de speranta. Bebelusul dormea ​​cea mai mare parte a timpului, iar cand se trezea plangand, ea il hranea in tacere, pana cand se linistea.

Momentul salvarii

Dupa mai bine de 90 de ore de stat sub daramaturi, Necla a auzit zgomotul cainilor care latrau. Femeia s-a intrebat daca viseaza. Latraturile au fost urmate de sunetul unor voci.

„Esti bine? Bate o data pentru 'Da'”, a strigat cineva printre daramaturi.

„In ce apartament locuiesti?”, a fost intrebata Necla.

Femea fusese gasita. Salvatorii au sapat cu grija in pamant pentru a o localiza, in timp ce ea il tinea strans Yagiz. Intunericul a fost spart de o torta care stralucea in ochii ei. Cand echipa de salvare de la Departamentul de Pompieri al Municipiului Istanbul au intrebat ce varsta are Yagiz, Necla nu s-a blocat. Ea stia doar ca bebelusul avea 10 zile cand a avut loc cutremurul. Dupa ce l-a inmanat salvatorilor pe micut, femeia a fost asezata pe o targa si transportata printre multi oameni. Ea nu a recunoscut nicio fata. In timp ce a fost preluata de o ambulanta, ea a vrut sa afle daca si celalalt fiu al ei a fost salvat.

Cum arata viata acum

Cand a ajuns la spital, Necla a fost intampinata de cateva rude, care i-au spus ca sotul ei, Irfan, si fiul ei de 3 ani, Yigit Kerim, au fost scosi si ei de sub daramaturi. Acestia au fost transferati la un spital din provincia Adana, avand rani grave. In mod miraculos, Necla si Yagiz nu suferisera rani grave. Acestia au fost tinuti in spital timp de 24 de ore sub observatie, apoi au fost externati.

Necla nu avea o casa in care sa se intoarca, dar o ruda a adus-o inapoi intr-un cort albastru improvizat, realizat din bucati de lemn si o prelata. In total, 13 dintre cei dragi ai ei sunt acolo - toti si-au pierdut casele. In cort, Necla si rudele sale se sprijina reciproc. Ei fac cafea pe o soba mica, joaca sah si stau la povesti. Necla incearca sa se impace cu ceea ce i s-a intamplat. Ea spune ca ii datoreaza totul lui Yagiz, despre care sustine ca i-a salvat viata.

„Cred ca daca copilul meu nu ar fi fost suficient de puternic pentru a face fata la aceasta situatie, nici eu nu as fi fost”, explica ea.

Singura ei dorina legata de fiul ei este ca acesta sa nu mai experimenteze asa ceva niciodata.

„Sunt foarte fericita ca este mic si nu isi aminteste nimic”, spune ea.

Cand ii suna telefonul, Necla zambeste. Din patul de spital, Irfan si Yigit Kerim zambesc si ei si ii fac semne cu maninile.

„Buna, razboinicule! Ce mai faci, fiul meu?”, isi intreaba Irfan fiul nou-nascut.