Numarul persoanelor decedate din cauza coronavirusului este in crestere la noi in tara, bat alarma medicii. Specialistii mai spun ca varsta celor care se infecteaza si ajung la reanimare este tot mai mica, iar cauza ar fi varianta Delta, care este cu mult mai periculoasa si afecteaza si persoanele care nu sufera de alte boli.

In sectia de terapie intensiva de la Institutul de Medicina Urgenta din capitala nu mai sunt internati pacienti covid deja de 3 zile, asa cum toate paturile sunt ocupate. 

Ivan CIVIRJIC, SEFUL SECTIE COVID AL IMU: “La moment pe 47 de paturi, avem 50 de pacienti. Am incercat sa gasim locuri printre paturi, pe brancarzi, surse de oxigen. Din pacate, in general, situatia este una critica.”

Medicul spune ca numarul persoanelor care pierd lupta cu virusul este in continua crestere. Daca acum inregistram pana la 15 morti pe zi, in aceeasi perioada a lunii august zilnic aveam cate 3 sau 4 cazuri de deces.

Ivan CIVIRJIC, SEFUL SECTIE COVID AL IMU: “Problema cea mai mare pe tara este ca multe sectii s-au inchis, practic 3-4 luni sectiile cu covid nu au activat, iar aceasta reintoarcere acuma a lor in activitate si intalnirea fata-n fata cu acea tulpina Delta le creeaza anumite probleme. O sa le ia un anumit timp sa inteleaga cu ce iarasi ei lupta.”

La Institutul de Medicina Urgenta a fost modificat si tratamentul bolnavilor, care afecteaza tot mai multi tineri fara alte probleme de sanatate, spun medicii.

Ivan CIVIRJIC, SEFUL SECTIE COVID AL IMU: “Avem foarte multi pacienti de 30 de ani, de 40 cu afectari pulmonare in proportie de 50, 60, 70, chiar 80%. Din pacate intr-adevar boala intinereste. Si multi dintre acesti pacienti tineri nu au comorbiditati care ar fi factori de prognostgic nefavorabil, adica din punct de vedere fizic sunt absolut sanatosi.”

Potrivit specialistilor, pacientii vaccinati care se afla in terapie intensiva fac o forma mai usoara a bolii si se vindeca mai repede. Acestia indeamna oamenii sa se adreseze la medic imediat ce apar primele simptome, deoarece varianta Delta ataca mai rapid organismul.