Medicii din spitalele aflate in zonele cu coronavirus din Italia sunt intr-o situatie extrem de dificila. Surprins de explozia de cazuri de Covid-19 din ultimele zile, personalul medical e extenuat si ingrijorat. Unii medici si asistente spun ca lucreaza trei ture consecutive. Cei mai multi se tem sa se duca acasa, pentru a nu-si pune in pericol familiile.

La Codogno, unde a fost internat primul pacient cu coronavirus, un tanar de 38 de ani, medicii lucreaza sub stres. Un reportaj facut de jurnalistii de la La Stampa dezvaluie temerile cu care se confrunta doctorii si asistentele de aici.

”Suntem in dificultate. Chiar si noua, evident, ne este frica. Avem copii, soti sau sotii. Dar trebuie sa facem ceea ce trebuie, datoria noastra”, spune o asistenta care a tinut sa fie anonima.

La sectia de Urgente din Codogno, echipele medicale lucreaza de mai bine de 24 de ore, spune Corriere della Serra. Dupa confirmarea cazului de coronavirus la pacientul de 38 de ani, chiar si medicii si asistentele cu care a intrat in contact sunt suspecti de coronavirus.

”Suntem in a treia tura de lucru consecutiva si nu avem rezultatele testelor noastre”, dezvaluie un angajat.

Spitalul este in carantina, iar angajatii se simt prea putini pentru a face fata.

”Asistentele nu au mai fost schimbate de noaptea trecuta, dupa tura de 14.00 – 22.00. In acest moment, echipele coordonate de un medic sunt la a treia tura neintrerupta. Nimeni nu a venit sa ne schimbe azi-noapte si vom fi nevoiti sa lucram in tura de 16 ore”, declara un medic pentru Corriere della Serra.

Un mesaj al fiicei unei asistente din Codogno a fost publicat de TG Com.

”Mama mea lucreaza la sectia de Urgente din Codogno. Nu vreti sa stiti cat de dureros e ca tu si toti colegii tai trebuie sa stati la izolare timp de 15 zile”, a scris tanara.

Si la Milano, la Spitalul Sacco, care a primit cazuri de coronavirus, situatia e similara. Medicii lucreaza peste program si, in plus, unii dintre ei sunt in carantina.

”In departamentul meu, patru colegi si asistenta sefa au lucrat de joi, de la descoperirea primului caz. Tura lor a luat sfarsit abia ieri dimineata”, a declarat un angajat pentru La Stampa.

Potrivit unui bilant furnizat duminica dimineata, numarul de infectii de coronavirus in Italia, a trecut de 100. Doua persoane au murit.

Sursa: