Pe langa simptomele cunoscute pana acum ale COVID-19, precum febra, tusea, dispneea (greutate in respiratie), medici ORL francezi avertizeaza asupra unui alt simptom asociat, in opinia acestora, bolii provocate de noul coronavirus: pierderea mirosului.
Specialisti in otorinolaringologie (ORL) au observat in aceste ultime zile ’’o recrudescenta a cazurilor de anosmie″, a indicat seful Directiei pentru Sanatate din ministerul de resort, Jerome Salomon, in cadrul informarii zilnice referitoare la situatia pandemiei in Franta, potrivit Agerpres.
Este vorba despre o ″disparitie brusca a mirosului’’, dar fara nas infundat, iar cateodata insotita de o disparitie a gustului (ageuzie).
Anosmia descrisa de mai multe persoane diagnosticate cu COVID-19 poate surveni in mod izolat sau impreuna cu alte simptome asociate virusului.
In cazul anosmiei, ″trebuie sa sunati la medicul de familie si sa evitati automedicatia fara avizul specialistului’’, a subliniat Jerome Salomon.
Acest simptom se intalneste cu toate acestea ″destul de rar’′ si este observat ″in general″ la pacienti tineri, care dezvolta forme ″mai putin severe″ ale bolii, a precizat directorul pentru Sanatate.
Societatea franceza de ORL a lansat vineri o alerta vizand recrudescenta acestor cazuri, mesaj distribuit de medici pe retelele de socializare.
“Exista o legatura evidenta′′ intre anosmie si virus, a afirmat Jean-Michel Klein, presedintele Consiliului national profesional al medicilor ORL, cu sediul la Paris.
Legatura intre anosmie si COVID-19
“Nu toate cazurile pozitive de COVID-19 prezinta anosmie, dar toate cazurile de anosmie izolata, fara cauza locala, fara inflamatie, sunt COVID-19 pozitive’’, a precizat specialistul pentru AFP.
Potrivit primelor cazuri urmarite de asociatia profesionala a medicilor ORL, pacientii in cauza sunt mai degraba tineri, cu varste cuprinse intre 23 si 45 de ani.
“Persoanele care resimt anosmie, trebuie sa se autoizoleze ca masura de precautie si sa poarte masca, chiar si in cadru familial”, potrivit Jean-Michel Klein.
Spre deosebire de protocolul de tratament al unei anosmii clasice, medicul recomanda sa nu fie administrata corticoterapie, ″care slabeste raspunsul imunitar″, sau o spalare a foselor nazale care ar risca sa ″trimita virusul din mucoasa nazala in plamani″.
Sursa: stirileprotv.ro


