Membrii unei mișcări anti-război din Rusia au fost condamnați la pedepse de până la 12 ani de închisoare. Aceștia au fost găsiți vinovați de organizarea unei „comunități extremiste”, participarea la proteste și de răspândirea de informații considerate false despre armată. Cazul reflectă înăsprirea represiunii împotriva opoziției anti-război.

Un tribunal din Sankt Petersburg a pronunțat sentințele în dosarul mișcării de tineret „Vesna”, condamnând șase foști membri ai organizației la pedepse cuprinse între aproximativ 6 și 12 ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 12 ani, a fost pentru o tănără. Toți cei 6 activiști au fost prezenți în sală, unde au venit și susținătorii lor.

„Nu am avut nicio speranță că cineva va fi eliberat sau achitat.”

Instanța i-a găsit vinovați de organizarea unei „comunități extremiste”, participarea la proteste, răspândirea de informații considerate false despre armată și alte acuzații legate de securitatea statului. Dosarul s-a bazat în mare parte pe postări de pe rețelele sociale ale mișcării, inclusiv anunțuri despre proteste anti-război. Potrivit relatărilor de pe mai multe canale de telegram independente, instanța nu a stabilit concret cine a scris aceste mesaje, însă responsabilitatea a fost atribuită colectiv tuturor inculpaților. 

La fel, magistrații au decis că cei condamnați nu vor putea folosi internetul timp de mai mulți ani după ce vor ieși din închisoare. Mișcarea „Vesna”, fondată în 2013, a devenit una dintre vocile principale ale protestelor anti-război după 2022. Ulterior, autoritățile au declarat organizația „extremistă”, ceea ce a permis deschiderea de dosare penale împotriva membrilor. 

După invazia Ucrainei, Rusia a extins legislația privind „extremismul” și „fake-urile despre armată”, folosită pentru a reprima protestele. Mii de persoane au fost reținute sau condamnate pentru opoziție față de război.